Salvarea de urgenţă a Ciprului este incertă. Băncile ar putea rămâne închise luni şi marţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul cipriot a amânat o sesiune de urgenţă a Parlamentului, care urma să înceapă duminică un proces de ratificare a unui plan de salvare european controversat, a anunţat televiziunea publică, precizând că dezbaterea va avea loc luni, relatează AFP.

Preşedintele Nicos Anastasiades a amânat tot pentru luni un discurs în Parlament şi un mesaj adresat naţiunii, prevăzut duminică, în apărarea planului de ajutorare, pe care l-a calificat drept "dureros" şi care prevede ca toate depozitele bancare să fie taxate în schimbul acordării unui împrumut în valoare de zece miliarde de euro.

Parlamentul s-a angajat într-o cursă contra-cronometru să valideze acest acord, înainte ca băncile să deschidă, marţi dimineaţa, luni fiind zi liberă.

Preşedintele conservator urmează să susţină un discurs în Parlament la ora locală 11.00 (11.00, ora României), înaintea unei dezbateri a deputaţilor, prevăzută pentru ora locală 16.00 (16.00, ora României), asupra ratificării acordului încheiat sâmbătă dimineaţa la Bruxelles.

Guvernul se va reuni la ora locală 6.30 (6.30, ora României) pentru a finaliza proiectul de lege ce urmează să fie prezentat în Parlament, care prevede aplicarea unei taxe excepţionale şi fără precedent asupra conturilor bancare ale tuturor rezidenţilor de pe insulă, în cuantum de până la 9,9%, care a declanşat furia depunătorilor.

Potrivit televiziunii publice, dezbaterea a fost amânată pentru a "permite deputaţilor să fie perfect la curent cu situaţia şi mai bine informaţi".

Însă postul Sigma TV a anunţat că Anastasiades caută să îşi asigure o majoritate simplă care să susţină textul în Parlament, unde partidul său, Disy (dreapta), deţine doar 20 din cele 56 bde mandate.

Partidul comunist Akel, care dispune de 19 mandate, a respins pe când se afla la putere, până la alegerea lui Anastasiades, în februarie, cerinţele Bruxelles-ului în schimbul acordării ajutorului.

Inclusiv parteneri ai preşedintelui în cadrul coaliţiei guvernamentale au exprimat rezerve puternice. Liderul Diko (centru-dreapta) Marios Garoyian a anunţat că a discutat cu preşedintele despre căutarea unor "soluţii alternative", în timp ce unii dintre cei nouă deputaţi din cadrul formaţiunii şi-au exprimat dezacordul.

Potrivit televiziunii de stat, băncile ar putea să rămână închise marţi, în perspectiva unei prelungiri a procesului de ratificare.

Mai multe pentru tine:
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare