Românul care a deschis focul la o firmă din Spania a trimis mesaje de ameninţare înainte să-şi împuşte colegii: „Sărbători fericite, ticăloşilor!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un cetăţean român în vârstă de 45 de ani  a deschis focul, marţi, la sediul unei firme de pază din Tarragona, în apropiere de Barcelona, relatează postul antena3.com. Ancheta poliţiştilor spanioli indică drept factor declanşator al atacului armat, răzbunarea.

Marin Eugen Sabău fusese concediat de la firma de pază. El a mers la sediul companiei, unde se aflau managerul, inspectorul zonal şi şeful serviciului de pază, iar în urma unui conflict i-a împuşcat pe cei 3 bărbaţi.

El a fugit de la faţa locului la bordul unei maşini Citroën Saxo de culoare gri şi s-a baricadat la o fermă din apropiere, protejat cu o vestă antiglonţ şi înarmat cu pistolul pe care l-a folosit împotriva celor trei foşti colegi ai săi.

Potrivit publicaţiei El Pais, una dintre victime este în stare critică, celelalte două fiind în stare gravă.

Românul a fost găsit într-o clădire părărsită. A fost înconjurat de poliţişti şi a urmat o negociere, la care Sabău a răspuns cu mai multe focuri de armă. Într-un final, acesta a fost împuşcat de mai multe ori de un trăgător de elită, fiind apoi transportat cu elicopterul la spital, în stare critică.

Un membru al Mossos d'Esquadra a fost rănit în timpul operaţiunii de capturare a atacatorului.

„O persoană foarte periculoasă, care a reacţionat foarte violent", aşa l-a catalogat comisarul şef Josep Maria Estela pe românul de 45 de ani.

Conform poliţiei, românul trimisese foştilor colegi mai multe ameninţări pe e-mail, la care erau ataşate fotografii în care apare lângă diverse arme, gloanţe şi cuţite: „Sărbători fericite, ticăloşilor!”

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”