Războiul peştelui. Pescarii francezi intenţionează să blocheze trei porturi şi Eurotunelul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock

Pescarii francezi urmează să blocheze vineri punctual trei porturi - Saint-Malo, Calais şi Ouistreham -, iar accesul în Eurotunel, pe sub Canalul Mânecii, urmează să fie de asemenea blocat, relatează Le Figaro.

„Pescarii cer rezolvarea imediată a litigiului cu Regatul Unit în interpretarea Acordului Brexitului”, a subliniat joi preşedintele Comitetului Naţional francez al Pescuitului, Gérard Romiti.

„Răbdarea noastră are limite, a fost prea pusă la încercare”, a insitat el.

Accesul în Eurotnel, pe autostrada A16 urmează să fie blocat cu vehicule, vineri după-amiaza, între orele 14.00 (15.00, ora României) şi 16.00 (17.00, ora României).

Pescarii au anunţat de asemenea blocarea zonei feriboturlor în portul Calais, vineri la prânz, timp de două ore, a portului Saint-Malo vineri dimineaţa şi a portului Ouistreham vineri după-amiaza.

„A trecut mult timp de când nu am mai văzut o asemenea motvaţie în această meserie, pentru că le este frică de viitor tuturor”, a declarat preşedintele Comitetului Regional al Pescuitului din Hauts-de-France Olivier Leprêtre.

„Ne rezervăm posibilitatea de a desfăşura şi alte acţiuni de blocare, inclusiv în locuri nevizate de Brexit”, a ameninţat el.

Numeroşi pescari francezi nu mai au acces în apele britanice după Brexit, în apele insulelor Jersey şi Guernesey.

Acest conflict vizează 150 de licenţe de pescuit pe care Regatul Unit refuză să le acorde, din cauza lipsei unor documente care să dovedească o activitate anterioară a acestor nave franceze în apele englezeşti.

Londra cere releveuri GPS, date pe care nave mici de pescuit şi noi proprietari afirmă că nu sunt în măsură să le furnizeze.

Comisia Europeană (CE) a dat miercuri ultimatum Londrei ca aceste contencioase să fie soluţionate până la 10 decembrie, a anunţat un purtător de cuvânt.

Franţa a ridicat tonul, la începutul săptămânii, şi a îndemnat CE să fe mai activă în soluţionarea acestui conflict.

„Spaţiul de dialog trebuie să aibă o dată limită, iar Comisia trebuie să dea această dată limită Regatului Unit”, sublinia ministrul francez al Pescuitului, Annick Girardin.

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie