Raportul MCV privind Bulgaria. Comisia Europeană consideră că statul vecin şi-a îndeplinit angajamentele asumate în momentul aderării la UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Europeană afirmă, în comunicatul referitor la raportul MCV, că progresele înregistrate de Bulgaria sunt suficiente pentru a considera îndeplinite angajamentele asumate în momentul aderării la UE. Decizia finală privind ridicarea MCV va fi luată după consultarea Consiliului UE şi a PE.

„Comisia consideră că progresele înregistrate de Bulgaria în cadrul MCV sunt suficiente pentru a considera îndeplinite angajamentele Bulgariei asumate în momentul aderării sale la UE“, se arată într-un comunicat al CE., potrivit news.ro.

Potrivit comunicatului, acum Bulgaria trebuie să transpună aceste angajamente în legislaţie.

„Bulgaria va trebui să continue să lucreze în mod consecvent la transpunerea angajamentelor reflectate în acest raport într-o legislaţie concretă. Bulgaria va trebui să monitorizeze continuarea punerii în aplicare continuă a reformei cu un consiliu post-monitorizare nou-înfiinţat şi care va contribui la dialogul viitor cu Comisia în cadrul mecanismului cuprinzător privind statul de drept. Atât monitorizarea internă, cât şi mecanismul la nivelul UE ar trebui să sprijine sustenabilitatea şi ireversibilitatea reformelor, chiar şi după încheierea MCV pentru Bulgaria. Înainte de a lua o decizie finală, Comisia va lua în considerare în mod corespunzător şi observaţiile Consiliului, precum şi ale Parlamentului European“, precizează CE.

Bulgaria a aderat la UE la 1 ianuarie 2017, odată cu România.

Pe de altă parte, ultimul raport MCV privind justiţia şi lupta anticorupţie din România constată „o involuţie faţă de progresele înregistrate în anii precedenţi“. Este o „situaţie care constituie o sursă de preocupare majoră“, atrage atenţia CE.

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă