Putin: Elementele din România ale scutului antirachetă , construite contra unei ameninţări nucleare iraniene inexistente

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că scutul antirachetă al Statelor Unite desfăşurat în Europa are potenţialul de transformare într-un sistem ofensiv şi poate fi folosit împotriva Rusiei, în timp ce elementele acestui scut, inaugurate recent în România, au fost construite contra unei ameninţări nucleare iraniene care "nu există", notează agenţia oficială de presă rusă TASS, preluată de Agerpres.

"Ameninţări (nucleare din partea Iranului) nu există, iar scutul antirachetă (în Europa) continuă să se construiască, aşa că am avut dreptate când am spus că ei ne mint, nu sunt sinceri cu noi când se referă la o presupusă ameninţare nucleară iraniană şi construiesc scutul antirachetă. Aşa şi este într-adevăr, încă o dată au încercat să ne înşele", a declarat şeful statului rus la o întâlnire cu şefii agenţiilor internaţionale de presă, vineri, la Sankt Petersburg.

"Noi ştim cam în ce an americanii vor avea o nouă rachetă, care nu va mai avea 500 km (rază de acţiune) ci mai mult, iar din acel moment ei încep să ne ameninţe potenţialul nuclear. Noi ştim de ani de zile ce se întâmplă. Şi ei ştiu că noi ştim", a subliniat Putin.

Liderul rus a constatat că SUA, "în ciuda obiecţiilor şi tuturor propunerilor noastre de cooperare reală, nu doresc să coopereze cu noi, ne resping propunerile şi acţionează după planul lor". "Puteţi să mă credeţi sau nu, dar noi am oferit forme concrete de cooperare şi ele au fost respinse toate", a declarat Putin.

Preşedintele Federaţiei Ruse a amintit că elemente ale scutului antirachetă NATO au fost construite în România. "Tot timpul au vorbit despre ce? Trebuie să ne apărăm împotriva ameninţării nucleare iraniene. Unde este ameninţarea iraniană nucleară? Nu există!", a subliniat Putin.

El a remarcat că chiar Statele Unite au iniţiat acordul cu Iranul pentru a rezolva problema nucleară iraniană. "I-am sprijinit. Dacă nu ar fi fost poziţia Statelor Unite, nu ar fi existat acest acord. Acest lucru, desigur, este meritul preşedintelui (Barack) Obama, pentru că acest acord este corect, a dezamorsat situaţia din jurul Iranului, iar preşedintele Obama îl poate înscrie în statele sale de serviciu ca rezultat al muncii depuse de el în această direcţie", estimează liderul rus, notează TASS.

Cu toate acestea, Putin a subliniat că ameninţarea nucleară iraniană nu există, iar scutul antirachetă continuă să fie construit, adaugă TASS.

Mai multe pentru tine:
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi