Putin a comis o „mare greşeală” invadând Ucraina, acuză Stoltenberg înaintea unui summit extraordinar NATO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: EPA-EFE

Preşedintele rus Vladimir Putin a comis o „mare greşeală” invadând Ucraina, căreia i-a „subestimat” rezistenţa, acuză joi secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, înaintea începerii unui summit extraordinar al Alianţei Nord-Atlantice, la Bruxelles, relatează AFP.

„Preşedintele (ucrainean Volodimir) Zelenski se va adresa liderilor Alianţei, iar ei îşi vor analiza susţinerea în vederea ajutării Ucrainei să-şi exercite dreptul la autoapărare”, anunţă Stoltenberg.

NATO urmează să discute, de asemenea, despre necesitatea ”relansării apărării pe flancul de est”, anunţă secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice.

În timp ce invazia rusă a Ucrainei intră în cea de a doua lună, trei summituri - NATO, G7 şi UE - ale şefilor de stat şi de guverne din Occident au loc la Bruxelles.

Casa Albă subliniază că este vorba mai ales depre o consolidare a arsenalului sancţiunilor deja impuse, cu scopul de a evita tentative de ocolire a acestora de către Moscova, şi despre o consolidare de durată a poziţiei NATO în Europa de est.

„Ceea ce ne-ar plăcea să auzm este ca această fermitate împărtăşită pe care am observat-o luna trecută să dureze atât cât va trebui”, a subliniat consilierul în probleme de securitate naţională al lui Joe Biden, Jake Sullivan.

Biden a sosit miercuri în capitala Belgiei, într-un turneu în cadrul căruia efectuează vineri şi o vizită în Polonia.

Statele Unite urmează să anunţe joi „o serie de sancţiuni care vizează atât personalităţi politice”, cât şi „oligarhi”, a anunţat Sullivan.

NATO urmează să desfăşoare patru noi grupur tactice - în Bulgaria, România, Ungaria şi Slovacia - în vederea uneiconsolidări a apărării împotriva Rusiei pe flancul de est, a anunţat secretarul general Jens Stoltenberg.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”