Preşedintele Poloniei denunţă „tendinţele imperialiste“ ale Moscovei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele polonez Andrzej Duda a lansat un avertisment, duminică, în privinţa “revenirii tendinţelor imperialiste în Europa”, el făcând referiri la operaţiunile militare ale ruşilor în Georgia, în 2008, şi în Ucraina, în 2014, relatează AFP.

Fără să pronunţe numele Rusiei, Duda a făcut aceste referiri în discursul său din cadrul unei ceremonii care a marcat 80 de ani de la declanşarea celui de-al doilea război mondial.

Preşedintele Poloniei a făcut un apel la toţi responsabilii politici prezenţi la ceremonie, între care vicepreşedintele american Mike Pence şi cancelarul german Angela Merkel, să împiedice repetarea unor astfel de drame.

“În ultima vreme vedem, inclusiv în Europa, o revenire a tendinţelor imperialiste, tentative de modificare a frontierelor cu forţa, atacuri contra statelor, confiscarea de pământuri, subordonarea cetăţenilor”, a spus Duda.

El a făcut un apel ca liderii lumii să tragă învăţături. “Trebuie să existe sancţiuni, acţiuni ferme, trebuie să fie clar că orice agresiune militară va atrage o reacţie fermă, puternică”, a adăugat Andrzej Duda.

“Să închidem ochii nu este o soluţie bună pentru menţinerea păcii. Este o metodă bună de încurajare a personalităţilor agresive, de a încuraja noi atacuri. Ştiţi ce se întâmplă: în 2008, în Georgia, în 2014, în Ucraina, până astăzi, frontier deplasate, ocupaţie, prizonieri de război, provocări militare…”, a menţionat el.

Preşedintele rus Vladimir Putin nu a fost invitat la ceremonie.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare