Preşedintele Franţei vede o Europă în trei cercuri în următorii 10-15 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a afirmat vineri, la Lisabona, că are în vedere o Europă construită în trei cercuri în următorii 10-15 ani, cu Franţa chemată să facă parte din „inima reactorului“.

Chestionat cu privire la viziunea sa asupra Europei în cursul unei „consultări cetăţeneşti“, alături de premierul portughez, Antonio Costa, şeful statului francez a apreciat că arhitectura continentului (european) va evolua în următorii ani, relatează ouest-france.fr, citând AFP.

În cursul acestei dezbateri, la care au participat în jur de 500 de persoane, printre care numeroşi tineri, Emmanuel Macron a estimat că „destinul Europei“ s-ar juca „în următorii cinci ani“. „Fie reformăm în profunzime Europa, fie acceptăm status quo-ul şi dezintegrarea sa treptată“, a avertizat preşedintele francez. 

„Văd un cerc larg care poate fi dincolo de cei 27, ceva între Uniunea Europeană şi actualul Consiliu al Europei“ , care va forma o „Europă largă, mai puţin integrată decât UE, dar foarte exigentă faţă de valorile sale“, a spus el. Acesta va conta „fie în cadrul său, fie prin acorduri strânse de asociere, (privind) Turcia şi Rusia“, întrucât, „dacă vrem pace, trebuie să stabilizăm aceste două puteri“, a afirmat Macron.

Potrivit lui, cel de-al doilea cerc va fi, „fără îndoială, undeva între actuala Uniune Europeană şi zona euro“. Acesta va reprezenta o „piaţă unică puternică, cu o politică de suveranitate, comercială, de cercetare, inovare“ şi cu o „adevărată libertate de circulaţie în cadrul său“.

Al treilea cerc va fi „inima reactorului“, cu „o monedă comună, o piaţă a muncii mult mai integrată“ şi cu o „adevărată convergenţă socială“. Ţările din componenţa sa vor „merge mai departe de logica zonei euro“, a apreciat liderul de la Elysée, lăsând să se înţeleagă că şi-ar dori ca Franţa să facă parte din acest cerc.

Viktor Orban nu vrea o Uniune Europeană condusă de Franţa

În acest timp, premierul ungar, Viktor Orban, a declarat, într-un interviu acordat cotidianului german „Bild“ şi apărut în ediţia de vineri, că „nu vrea o Uniune Europeană condusă de Franţa“, considerând că viitoarele alegeri europene sunt „decisive“.

„Niciodată nu am mai fost în faţa unor alegeri atât de importante“, a spus Orban, întrebat de jurnaliştii cotidianului german cu privire la scrutinul european care urmează să aibă loc în mai 2019.

„Înainte de toate, germanii trebuie să fie vigilenţi. Există un concept francez care, fundamental, înseamnă: conducere franceză a Europei, plătită din bani germani“, a spus şeful guvernului de la Budapesta, fără a-l nominaliza pe preşedintele francez Emmanuel Macron.

„E un lucru pe care eu îl resping. Nu vrem o Uniune Europeană sub conducere franceză (...) Europenii trebuie să se facă auziţi şi trebuie aşteptate alegerile europene înainte de a lua decizii importante“, cum ar fi cele privind bugetul sau migraţia, a adăugat Orban.

Tot în interviul acordat „Bild“, premierul ungar şi-a apărat politica pe care o duce în privinţa imigraţiei, afirmând că dacă ar fi mers pe linia adoptată de cancelarul federal german, Angela Merkel, ar fi fost înlăturat din funcţie, relatează dpa international.

„Dacă aş fi dus o politică a refugiaţilor precum cancelarul dumneavoastră, oamenii m-ar fi fugărit din birou în aceeaşi zi“, a declarat Orban pentru tabloidul german citat.

„Politica de imigraţie nu este o misiune comună a UE. Este o chestiune naţională a fiecărui stat membru. Începând din 2015, au fost făcute încercări pentru a o face o sarcină comună şi au eşuat“, a mai spus premierul ungar. 

Totodată, liderul de la Budapesta consideră că frontierele externe ale UE ar trebui închise migranţilor. „Nimeni nu ar trebui adus sau lăsat să intre“, a spus el, adăugând că „fiecare persoană salvată trebuie să se întoarcă în Africa“.

Mai multe pentru tine:
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor