Premierul ucrainean Volodimir Groisman şi-a anunţat demisia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Volodimir Groisman

Premierul ucrainean Volodimir Groisman a demisionat luni, relevând astfel dezacorduri cu noul preşedinte ucrainean Volodimir Zelenski.

„Am decis să demisionez imediat după (şedinţa) Consiliul Miniştrilor, miercuri“, a declarat şeful Guvernului ucrainean pentru presă, informează AFP preluată de News.ro.

Actorul de comedie Volodimir Zelenski a fost învestit luni în funcţia de preşedinte al Ucrainei în cadrul unei ceremonii solemne desfăşurate în Rada Supremă, deschizând o nouă eră pentru ţara vecină, confruntată cu un război în partea sa de est şi dificultăţi economice.

La ceremonie, Volodimir Zelenski a fost însoţit de soţia sa Elena şi de părinţi. După rostirea jurământului, Zelenski a primit un certificat prezidenţial, o insignă, o ştampilă oficială şi un buzdugan, ca însemne ale noii sale funcţii.

Apoi a anunţat o serie de măsuri: dizolvarea Radei Supreme şi convocarea de alegeri anticipate. A cerut adoptarea unei legi privind moralizarea vieţii politice, prin abolirea imunităţii parlamentare şi interzicerea îmbogăţirii prin metode ilegale.

„Aveţi două luni la dispoziţie pentru acest lucru“, le-a transmis el parlamentarilor ucraineni.

Zelenski a mai cerut demisiile şefului Serviciului de Securitate al Ucrainei, procurorului general şi ministrului Apărării.

Prin dizolvarea Radei, el speră să obţină majoritatea în Radă, dominată în prezent de coaliţia fostului preşedinte Petro Poronenko. Partidul care îl susţine, „Servitorul Poporului“, este înfiinţat recent şi nu are niciun reprezentant în legislativ. În schimb, este creditat cu primul loc în sondaje. Noile alegeri urmează să aibă loc în cel mult două luni.

Zelenski a precizat că prima sa misiune este încheierea unui armistiţiu în estul ţării, unde peste 13.000 de persoane au fost ucise în luptele dintre forţele guvernamentale şi rebelii proruşi, un conflict armat izbucnit în aprilie 2014, la scurt timp după anexarea peninsulei Crimeea la Rusia.

El a precizat că reluarea dialogului cu Rusia va avea loc abia după restituirea Crimeei şi eliberarea prizonierilor de război.

Imediat după învestirea lui Zelenski, premierul Volodimir Groisman a anunţat că şi va da demisia miercuri, după şedinţa săptămânală a guvernului. El a luat această decizie în semn de nemulţumire faţă de dizolvarea Parlamentului.

Fără felicitări de la Putin

Preşedintele rus Vladimir Putin nu intenţionează să-l felicite pentru învestirea în funcţie pe Volodimir Zelenski, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Potrivit lui Peskov, Putin îl va felicita pe noul preşedinte al Ucrainei  dacă acesta va face „primele“ progrese în soluţionarea conflictului armat din Donbas şi va ameliora relaţiile cu Rusia.

„În privinţa apartenenţei Crimeii, aici, aşa cum am spus în mod repetat, în general, o astfel de întrebare nu există şi nu poate exista: «Crimeea este una dintre regiunile Rusiei»“, a afirmat Peskov, citat de agenţia de presă TASS.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată