Premierul May promite să fie o „femeie a naibii de dificilă“ cu Juncker în timpul negocierii ieşirii britanicilor din UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Marii Britanii, Theresa May, a promis marţi după-amiază că se va dovedi o „femeie a naibii de dificilă“ pentru preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în timpul negocierilor pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, scrie BBC.

„UItaţi, eu cred că recent am văzut că aceste negocieri vor fi dificile în anumite momente. În timpul campaniei pentru şefia conservatorilor am fost catalogată drept o femeie a naibii de dificilă. În acel moment am spus că următoarea persoană care va afla asta va fi Jean-Claude Juncker”, a declarat May.

Nu este prima dată când premierul britanic foloseşte această replică, pe care a lansat-o în timpul campaniei pentru conducerea Partidului Conservator.

Reacţia premierului vine după ce surse europene au declarat că Jean-Claude Juncker şi Theresa May s-au contrariat puternic în timpul vizitei de săptămâna trecută de pe Downing Street.

De asemenea, diplomaţii europeni au sugerat că lipsa de înţelegere din partea britanicilor a negocierilor şi ignoranţa acestora cu privire la rolul jucat de Bruxelles ar putea să conducă la un eşec în ceea ce priveşte obţinerea unui acord de Brexit.

Jean-Claude Juncker şi Theresa May s-au contrariat săptămâna trecută cu privire la dorinţa exprimată de premierul britanic de a ”face un succes” din Brexit.

Cei doi lideri nu au putut nici măcar să stabilească dacă problema protejării drepturilor imigranţilor europeni şi a celor britanici ar trebui să fie rezolvată în prima fază a negocierilor din luna iunie.

Însă, May a spus că nu-şi aminteşte despre asemenea discuţii, sugerând că ar fi vorba de zvonuri venite de la Bruxelles.

Premierul a declarat că negocierile care urmează vor fi dificile şi se aşteaptă să conducă personal echipa de negociatori a părţii britanice pentru Brexit.

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Pe angajați la Palat îi saluta: ”Neața, imbecililor!”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online