Praga cere Ambasadei Rusiei să elibereze un teren ocupat în timpul invaziei din 1968. Guvernul ceh face apel la susţinere din partea partenerilor din NATO şi UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ambasada Rusiei la Praga FOTO EPA-EFE

Relaţiile dintre Praga şi Moscova se agravează de la o zi la alta. Marţi, un district din Praga a cerut Ambasadei Rusiei să elibereze un teren ocupat în timpul invaziei Cehoslovaciei în august 1968, iar Guvernul ceh a făcut apel la partenerii din NATO şi UE să expulzeze diplomaţi ruşi.

„Consiliul Municipal din Praga a cerut Guvernului ceh să organizeze convorbiri pentru aducerea suprafeţei Ambasadei Rusiei în conformitate cu situaţia de dinainte de invazia trupelor Pactului de la Varşovia în Cehoslovacia în 1968”, a scris Jan Čižinský, şeful districtului municipal Praga 7, pe contul său de Twitter.

Autorităţile locale intenţionează să planteze acolo flori şi copaci, aşa cum a fost înainte de august 1968, până la instalarea pe acest teritoriu a unui lagăr aparţinând unei unităţi militare sovietice, precizează Rador.

Ministerul rus de Externe a reacţionat imediat printr-un mesaj publicat pe Facebook: „Dacă Praga îndrăzneşte să recurgă la un altfel de «set de instrumente», atunci reamintim că şi partea cehă are proprietăţi imobiliare considerabile în zona străzii Tverskaia din capitala Rusiei”.

Rusia mai are doar cinci diplomaţi în Cehia. Sâmbătă, Cehia a expulzat 18 de diplomaţi ruşi ca urmare a găsirii unor dovezi de implicare a serviciilor secrete ruse în explozia de la un depozit de muniţii din 2014.

„Există o bănuială bine întemeiată cu privire la implicarea unor ofiţeri ai serviciului de informaţii rus GRU, unitatea 29155, în explozia depozitului de muniţii din zona Vrbetice”, a declarat premierul Andrej Babis într-o scurtă intervenţie televizată.

Pe 16 octombrie 2014, mai multe deflagraţii au avut loc în depozitul de muniţii sus-amintit. Exploziile au cauzat moartea a doi angajaţi ai unei companii private care închiriase depozitul de la o firmă de stat.

Rusia a expulzat la rândul ei 20 diplomaţi cehi. Ca urmare a acestui act, ambasadorul Rusiei la Praga a fost convocat pentru miercuri la Ministerul ceh de Externe pentru a fi informat în legătură cu o decizie suplimentară a ţării gazdă.

Totodată, Cehia şi-a îndemnat marţi partenerii din Uniunea Europeană şi din NATO să expulzeze diplomaţi ruşi, pentru a o susţine astfel în faţa Rusiei.

Poliţia este în prezent în căutarea a doi bărbaţi care au călătorit în Republica Cehă cu câteva zile înainte de explozia de la Vrbetice sub nume false, şi anume Aleksandr Petrov şi Ruslan Boşirov. Aceştia sunt aceiaşi agenţi GRU căutaţi de Marea Britanie pentru tentativa de otrăvire cu Noviciok a fostului spion rus Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia la Salisbury, în 2018.

„Republica Cehă este un stat suveran şi trebuie să răspundă în mod adecvat acestor descoperiri fără precedent”, a explicat Babis.

Premierul ceh a precizat că preşedintele ţării, Milos Zeman, cunoscut pentru poziţionările sale pro-ruse, a fost informat cu decizia luată în cazul diplomaţilor ruşi şi că acesta „şi-a exprimat sprijinul absolut”.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite