Poroşenko îşi anunţă oficial candidatura la un al doilea mandat la preşedinţia Ucrainei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Petro Poroşenko şi-a anunţat în mod oficial, marţi, candidatura la un al doilea mandat prezidenţial de cinci ani în Ucraina, în alegerile prevăzute la 31 martie, relatează Reuters.

”Sentimentul profundei responsabilităţi faţă de ţară, faţă de contemporanii noştri, faţă de generaţiile trecute şi viitoare m-a convins să candidez din nou la preşedinţie”, a declarat şeful statului în exerciţiu în faţa unor mii de susţinători adunaţi la Kiev.

Petro Poroşenko a declarat că Ucraina va cere să adere la Uniunea Europeană (UE) până în 2024 şi a promis înfiinţarea unui tribunal special contra corupţiei.

Ajuns la putere în urma revoluţiei din Piaţa Maidan, în 2014, Poroşenko, în vârstă de 53 de ani, unul dintre cei mai bogaţi oameni din Ucraina, şi-a văzut popularitatea erodându-se din cauza incapacităţii de a lupta împotriva corupţiei, de a pune capăt războiului cu separatiştii proruşi în Donbas (est) şi de a îmbunătăţi nivelul de trai al locuitorilor uneia dintre cele mai sărace ţări din Europa.

Principalii săi adversari în alegerile prezidenţiale prevăzute la 31 martie, sunt fostul premier Iulia Timoşenko şi un actor care a intrat în politică, Volodimir Zelenski.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”