Masacrul de la Volînia, un nou punct de dispută între Ucraina și Polonia. Varșovia cere „exhumări şi procese“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul polonez a insistat marţi că Ucraina trebuie să accepte "exhumări şi procese" legate de masacrul de la Volînia, comis de naţionalişti ucraineni în Al Doilea Război Mondial şi care rămâne în prezent o temă spinoasă în relaţiile bilaterale, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Stepan Bandera omagiat în Ucraina. Foto: Arhiva Adevărul

Într-un interviu radiofonic, viceministrul polonez de interne Maciej Wasik a evocat comemorarea în curând, pe 11 iulie, a 80 de ani de la masacrul de la Volînia, în care insurgenţii naţionalişti ucraineni conduşi de Stepan Bandera au ucis zeci de mii de civili de etnie poloneză.

Polonia "va fi fermă în această chestiune" şi va cere "exhumări, procese adecvate" şi "corectări serioase ale erorilor istorice" comise de Kiev, a subliniat oficialul polonez. Anterior, pe 20 iunie, viceministrul polonez de externe Pawel Jablonski a declarat că "este dificil de imaginat ca Ucraina să se alăture Uniunii Europene fără a permite mai întâi" exhumări în locurile unde au fost comise masacrele.

Declaraţia diplomatului polonez a survenit după ce responsabilul Institutului pentru memoria istorică ucraineană, Anton Drobovici, a acuzat Polonia că nu face nimic pentru a întreţine şi restaura monumentele ridicate în memoria combatanţilor ucraineni din Al Doilea Război Mondial.

Guvernul de la Varşovia a reacţionat atunci calificând aceste afirmaţii drept "nepotrivite şi dăunătoare pentru relaţiile polonezo-ucrainene".

Figura lui Stepan Bandera, considerat erou naţional în Ucraina şi criminal de război în Polonia, a provocat numeroase fricţiuni între Varşovia şi Kiev, cum s-a întâmplat şi anul acesta în ianuarie, când a fost omagiat de parlamentul de la Kiev, gest faţă de care a protestat şi premierul polonez Mateusz Morawiecki. Acesta din urmă a subliniat că inclusiv membri ai propriei sale familii păstrează ''amintiri teribile'' din acea epocă, când ''a fost un genocid în care între 100.000 şi 200.000 de polonezi au murit în mâinile naţionaliştilor ucraineni în zonele de graniţă în Al Doilea Război Mondial, şi vom lupta pentru a ţine mereu memoria lor vie''.

De asemenea, anul trecut, în noiembrie, guvernul polonez şi-a exprimat indignarea faţă de numirea ca viceministru ucrainean de externe a lui Andrii Melnik, fost ambasador al Ucrainei în Germania care susţinuse în declaraţii publice că Bandera nu a avut nicio responsabilitate în masacrul de la Volînia. În urma protestelor venite de la Varşovia după acele declaraţii, Ministerul de Externe ucrainean a transmis că se delimitează de ele, prevenind astfel potenţiale tensiuni cu Polonia, ţară care s-a remarcat printre principalii susţinători politici şi militari ai Ucrainei în războiul cu Rusia.  

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”