Poliţia franceză a intervenit cu grenade la o petrecere-gigant într-o suburbie a Parisului. Un participant rănit, depistat cu coronavirus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Violenţe contra restricţii anti-covid-19 la Paris FOTO CAPTURA TWITTER

Poliţia franceză a spart o petrecere-gigant organizată într-o suburbie a Parisului la care participau între 300 şi 400 de persoane în mijlocul unui lockdown impus de Franţa pentru a stopa răspândirea pandemiei COVID-19 intrată pe o pantă accelerată. Proprietatea dotată cu piscină fusese închiriată în acest scop. Unul din petrecăreţi a fost confirmat ulterior cu coronavirus.

Poliţia a intervenit vineri noapte la a o proprietate închiriată din Joinville-le-Pont, în departamentul Val-de-Marne, la circa 9 kilometri de Paris, după ce a fost alertată de vecinii care au semnalat o petrecere zgomotoasă. La sosirea echipei de poliţie o bătaie între invitaţi era în desfăşurare.

Organizatorul petrecerii ilegale şi proprietarul au fost reţinuţi, relatează AFP. Forţele de ordine au folosit grenade speciale pentru a dispersa petrecăreţii recalcitranţi care au aruncat cu sticle. Un bărbat rănit şi transportat la spital a fost testat pozitiv la noul coronavirus. 

Autorităţile au anunţat toţi participanţii îndemnându-i să se testeze cât mai repede şi să se autoizoleze. Procurorii au deschis o anchetă pentru violenţe asupra poliţiei.

Incidentul a fost relatat de Le Parisien care a scris că este vorba de o proprietate închiriată dotată cu saună, piscină şi chiar un ring de dans. Petrecerea fusese anunţată pe reţelele sociale.

O petrecere clandestină de mai mici dimensiuni a atras atenţia presei franceze săptămâna trecută prin faptul că participanţii erau circa douăzeci de rezidenţi. Poliţia a intervenit săptămâna trecută la un spital din sud-vestul Franţei unde se ţinea o petrecere a unor lucrători medicali.

După ce a încercat fără succes carantine locale, Franţa a decis în favoarea unui nou lockdown la nivel naţional instituit pentru o lună de zile, până la 1 decembrie.

Populaţia are o nevoie de o justificare scrisă pentru părăsirea locuinţei. Şcolile au rămas deschise. Spitalele sunt însă împinse la limită, numărul internărilor pacienţilor COVID-19 fiind în creştere. Totodată, numărul celor care mor de COVID-19 este din ce în ce mai mare. Franţa a înregistrat peste 44.000 de decese de la începutul pandemiei, apropiindu-se de Italia, una din cele mai afectate în primăvară.

Un sondaj de opinie efectuat printre francezi după introducerea celui de-al doilea lockdown a relevat că 60% dintre ei au încălcat cel puţin o măsură de prevenţie impusă de guvern - cu 27% mai mulţi decât în primul lockdown.

Directorul analizei politice la institutul de sondare pune acest fapt pe seama „efectului sezonier: depresiile sezoniere apar mai cu seamă în noiembrie, o perioadă în care ziua descreşte, iar relaţiile sociale se restrâng”.

Mai multe pentru tine:
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux