Planul de pace va fi semnat de Ucraina, SUA și Rusia, fără participarea UE

0
Publicat:

Ucraina va semna acordul de pace în 20 de puncte privind soluționarea războiului ruso-ucrainean cu Statele Unite, în timp ce Washingtonul urmează să semneze un document separat cu Rusia, a declarat ministrul de externe Andrii Sibiha, într-un interviu acordat publicației European Pravda.

FOTO EPA-EFE

Acordul-cadru în 20 de puncte, aflat în prezent în centrul negocierilor este bilateral, a anunțat oficialul ucrainean.

„Dacă vorbim strict despre acest cadru în 20 de puncte, acesta este un document bilateral, care va fi semnat de Statele Unite și Ucraina. SUA va semna documentul cu Rusia”, a declarat ministrul.

El a subliniat că, în prezent discuțiile, sunt în curs și că  documentele finale ar putea suferi schimbări.

Clauza privind UE va fi semnată cu acordul UE, care însă nu e semnatară a acordului

O prevedere a planului de pace se referă la aderarea Ucrainei la UE. Comentând acest aspect, SIbiha a subliniat că, chiar și fără o semnătură pe document, nicio prevedere nu poate fi adoptată fără acordul partenerilor europeni.

În plus, ideea aderării Ucrainei la UE în 2027 este încă în discuție.

„Data este o chestiune complicată. UE are propriile proceduri și suntem obligați să respectăm o abordare bazată pe consens”, a explicat ministrul ucrainean de externe.

Garanții de securitate solide, nu asigurări

Sibiha a subliniat că partenerii europeni sunt implicați în procesul de pace, inclusiv în discuțiile privind garanțiile de securitate pentru Ucraina.

El a subliniat că, pentru prima dată, discuțiile se concentrează pe garanții obligatorii din punct de vedere juridic, mai degrabă decât pe declarații politice.

„Este important să existe un acord cu privire la necesitatea ratificării acestor garanții, inclusiv în Congresul SUA”, a adăugat el.

Negocierile de pace continuă la Abu Dhabi

Primele consultări trilaterale, la care au participat reprezentanți ai Statelor Unite, Ucrainei și Rusiei, au avut loc săptămâna trecută în capitala Emiratelor Arabe Unite, obiectivul principal fiind explorarea unor modalități de soluționare conflictului.

Partea ucraineană a descris discuțiile ca fiind constructive, dar nu s-a ajuns la acorduri privind problemele teritoriale.

Potrivit unei surse citate de RBC-Ucraina, runda inițială de consultări a avut un caracter preliminar. În a doua zi de discuții, dialogul a continuat cu delegațiile extinse, după care părțile au convenit să se concentreze pe două direcții - politice și militare.

Sursa a declarat că cele mai mari progrese s-au înregistrat în discuțiile privind componenta militară, în timp ce problema teritorială rămâne nerezolvată.

Emisarul special al SUA, Steve Witkoff, a oferit o evaluare pozitivă a discuțiilor de la Abu Dhabi și a confirmat disponibilitatea părților de a continua negocierile. Următoarea întâlnire trilaterală este programată pentru 1 februarie.

Mai multe pentru tine:
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model