Pisica născută într-o închisoare celebră din Moscova care a adus alinare unui artist încarcerat. Ea a fost „eliberată” și apoi adoptată

0
Publicat:

Un artist, care a petrecut peste un an în temuta închisoare Butyrka din Moscova, a făcut publică povestea pisicii Musya, iubită de toți prizonierii. Animalul i-a fost artistului sursă de inspirație pentru desenele lui, iar el a făcut tot ce a putut ca ea să fie scoasă din închisoare și să ajungă să fie adoptată.

Pisica a fost adoptată FOTO: Meduza

În 2021, Pavel Krisevici, un artist rus din Moscova, a fost condamnat la cinci ani de închisoare după ce a prezentat un manifest în Piața Roșie prin care condamna Rusia ca stat polițienesc.

Înainte să primească sentința finală, el a petrecut un an și două luni în arest preventiv în renumita închisoare Butyrka din Moscova. Deși se afla în spatele gratiilor, Krisevici a continuat să deseneze și să picteze, folosind resturi de chibrit arse, zaț de cafea, jeleu și chiar sânge pentru a-și face propriii pigmenți.

Pisica Musya a trăit în patru celule diferite înainte de a ajunge să stea cu Pavel Krisevich. Într-o scrisoare, artistul a descris-o pe Musya ca fiind „vărgată, ca un tigru”, cu pieptul și bărbia albe și cu smocuri de blană ieșindu-i din urechi, scrie site-ul Meduza.

Pisica Musya, desenată de Pavel Krisevici FOTO: Meduza

Animalul a va deveni o sursă de inspirație pentru Krisevich și va apărea în multe dintre picturile sale. De exemplu, pentru ziua de naștere a colegei sale Anna Arkhipova, deținută politică, Krisevich i-a trimis un desen „inspirat de pisica noastră de celulă, Musya, care s-a născut în închisoare”.

Mușca de picioare deținuții

Musya avea reputația de a mușca picioarele colegilor ei de celulă și chiar încerca să le scoată dopurile de urechi în timp ce dormeau. Dar, în ciuda naturii sale agitate, prizonierii țineau la ea. Într-o scrisoare, Krisevich scria: „Musya nici măcar nu se plimba prin celulă, pentru că toată lumea o lua pe rând în brațe”.

Înainte de a fi transferat la o altă închisoare în decembrie 2022, Krisevich a reușit să obțină eliberarea lui Musya, temându-se că nimeni altcineva din Butyrka nu va avea grijă de o pisică atât de răutăcioasă.

După ce a părăsit închisoarea preventivă, Musya a petrecut două săptămâni într-un apartament cu alte pisici. Apoi, a fost adoptată de un nou stăpân, Lusia.

După ce a ajuns la noua ei casă, Musya „s-a prefăcut că este timidă pentru mult timp”.

Nu putea fi lăsată singură și miauna imediat ce noul ei stăpân părăsea camera.

În general, nu avea nimic în comun cu portretul descris de [Pavel]”, spune Luisa. 

Musya locuiește cu Luisa de un an deja, însă toate regulile și orice rutină nu se prind de ea nicicum. Cu toate acestea, Luisa spune că îi e imposibil să se supere pe animăluțul ei de companie. „Este adorabilă chiar și când face rele, îi iert orice, nu pot să-i rezist”, spune ea. 

Pe teritoriul închisorii Butyrka trăiesc încă zeci de pisici. Potrivit Luisei, acestea pot fi văzute adesea târându-se pe sub una dintre porțile închisorii și odihnindu-se pe iarba de lângă zidul exterior al acesteia.

„Sunt atât de multe încât trăiesc atât în interiorul, cât și în exteriorul incintei închisorii preventive”, spune ea.

Oricare dintre aceste pisici ar putea ajunge ca Musya, cu stăpâni iubitori și o casă nouă. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți