Parlamentul italian, convocat la 24 ianuarie pentru a-l alege pe succesorul lui Sergio Mattarella. Cine sunt candidaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sergio Mattarella, preşedintele Italiei

Parlamentul italian a fost convocat la 24 ianuarie să-l aleagă pe succesorul preşedintelui Sergio Mattarella, al cărui mandat de şapte ani s-a încheiat la 3 ianuarie, a anunţat marţi Camera Deputaţilor, relatează AFP. Această funcţie prestigioasă ar putea ajunge la actualul premier, Mario Draghi.

În pofida faptului că funcţia este mai ales onorifică, preşedintele republicii italiene are un rol-cheie în cazul unei crize guvernamentale.

În acest context, de altfel, a recurs Sergio Mattarella, în februarie, la fostul şef al Băncii Centrale Europene (BCE), pentru  a-i succede lui Giuseppe Conte, care şi-a pierdut majoritatea în Parlament.

Mario Draghi, în vârstă de 74 de ani, se află de atunci la conducerea unei largi coaliţii guvernamentale din care merge de la stânga, la Liga (suveranism) a lui Matteo Salvini şi dreapta lui Silvio Berlusconi, în vârstă de 85 de ani, care se vede preşedinte dar care este considerat dezbinător şi are probleme cu justiţia.

Presa italiană vehculează de mai multe săptămâni diverse nume la succesiunea lui Sergio Mattarella, un sicilian în vârstă de 80 e ani care a încarnat unitatea în vremuri de furtună.

Între cele mai citate nume se află cel al fostului preşedinte democrat-creştin al Camerei Deputaţilor Pier Ferdinando Casini, şi ale foştilor şefi de guvern Paolo Gentiloni, în prezent comisar european însărcinat cu Economia, şi Giuliano Amato, un european fervent, în vârstă de 82 de ani, care a participat la redactarea Constituţiei europene.

Modul alegerii preşedintelui este complex.

Deputaţii şi senatorii, cărora li se alătură reprezentanţi ai 20 de regiuni italiene - aproximativ 1.000 de persoane în total - se reunesc pentru a vota.

În primele trei tururi de scrutin este necesară o majoritate de două treimi, însă începând de la al patrulea tur de scrutin este de ajuns o majoritate simplă.

Votul are loc cu buletine secrete, ceea ce a condus la surprize în trecut, iar unii dintre votanţi nu ezită să încalce disciplina de partid.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană