Parlamentul grec a aprobat un pachet de reforme, pentru a primi fonduri din acordul internaţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parlamentul de la Atena FOTO sigmalive.com

Parlamentul grec a aprobat vineri dimineaţă un pachet de reforme recomandate de creditorii internaţionali, înaintea unei reuniuni a miniştrilor de Finanţe din zona euro, care vor decide peste trei zile dacă Atena poate primi noi fonduri din acordul de finanţare, transmite Reuters în pagina online.

Grecia trebuie să adopte o serie de reforme pentru a primi fonduri din noul acord de finanţare internaţională în valoare de 86 de miliarde de euro, pe care l-a semnat anul acesta. De asemenea, statul grec trebuie să-şi reformeze sistemul bancar până la sfârşitul anului, pentru a putea începe discuţiile în vederea reducerii datoriilor, o prioritate a premierului Alexis Tsipras.

Majoritatea celor 300 de parlamentari au aprobat un proiect care îmbunătăţeşte legislaţia privind calcularea pensiilor, determină Grecia să respecte regulile Uniunii Europene referitoare la eficienţa energetică, ridică obstacolele privind vânzarea celui mai mare port grec şi elimină scutirile fiscale pentru fermieri.

Adoptarea proiectului era crucială, dar încă mai sunt probleme de soluţionat pentru ca grecii să poată primi două miliarde de euro din ajutorul internaţional, o pate dintr-o tranşă iniţială de 26 de miliarde de euro. Respectarea angajamentelor asumate de Grecia urmează să fie evaluată de Eurogrup luni.

Atena şi creditorii săi au în continuare opinii contradictorii privind un mecanism eficient prin care băncile elene, care vor primi fonduri din acordul de finanţare, să se ocupe de creditele neperformante.

Un alt punct de impas este TVA de 23% pentru sistemul privat de educaţie. Adjunctul ministrului de Finanţe, Tryfon Alexiadis, a anunţat însă că această problemă va fi soluţionată.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete