Parlamentul European votează o rezoluţie prin care suspendă acordul comercial cu Beijingul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parlamentul European

Parlamentul European urmează să voteze joi o rezoluţie prin care suspendă procedurile de ratificare a acordului comercial pe care UE l-a încheiat cu China la sfârşitul anului trecut. Gestul se doreşte a fi un răspuns la faptul că Beijingul a impus sancţiuni la adresa mai multor europarlamentari, decizie pe care legislativul european o consideră „arbitrară şi neîntemeiată”.

Miniştrii de externe din UE au aprobat în luna martie sancţiuni împotriva Chinei din cauza încălcării drepturilor omului. Sancţiunile au vizat lideri locali, responsabili de abuzuri asupra etnicilor uiguri din regiunea chineză Xinjiang. În replică, Beijingul a impus sancţiuni împotriva mai multor europarlamentari şi profesori universitari europeni, conform DIGI 24. 

Potrivit proiectului de rezoluţie, măsurile anunţate de China constituie „un atac la adresa Uniunii Europene şi a Parlamentului European în ansamblul său, ca simbol al democraţiei şi valorilor europene, precum şi un atac la adresa libertăţii de cercetare”.

Proiectul de rezoluţie, care se bucură de sprijinul celor mai mari grupuri politice din PE, propune ca orice dezbatere pe tema acordului de investiţii UE-China, precum şi orice discuţie în legătură cu ratificarea lui de către Parlamentul European să fie suspendată cât timp sunt în vigoare sancţiunile chineze. „Orice examinare a Acordului cuprinzător UE-China privind investiţiile (ACI), precum şi orice discuţie despre ratificarea sa de către Parlamentul European sunt îngheţate în mod justificat cât timp sunt în vigoare sancţiunile impuse de China”, se spune în textul rezoluţiei.

Citiţi şi: Acordul comercial UE - China, ameninţat de valul de sancţiuni. Beijingul adoptă politica lupilor războinici

Parlamentul European vrea ca UE să se consulte cu SUA în privinţa Chinei

În consecinţă, europarlamentarii cer ca UE să-şi intensifice coordonarea cu SUA atunci când vine vorba de relaţiile cu China şi să încurajeze, în schimb, cooperarea cu Taiwanul, care nu trebuie să fie „ţinut ostatic” de acordul cu Beijingul.

Dacă rezoluţia va trece la vot în Parlamentul European, va fi o nouă lovitură dată aşteptărilor iniţiale că acordul - încheiat după 7 ani de negocieri şi care urmărea accesul la piaţa chineză - ar putea intra peste câteva luni în procedura de ratificare. 

De altfel, la începutul acestei luni, şi Comisia Europeană a suspendat ratificarea acordului economic între UE şi China asupra investiţiilor. Vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, a invocat faptul că mediul politic „nu este propice”.

Rezoluţia cere Chinei să ridice sancţiunile, dacă vrea să nu compromită procesul de ratificare a acordului.

De asemenea, Comisiei Europene i se cere să se consulte cu Parlamentul European înainte de a face orice pas mai departe pentru finalizarea procedurilor şi semnarea documentului. Mai mult, Comisiei i se recomandă să se folosească de toată această dezbatere care s-a iscat în legătură cu acordul comercial ca o modalitate de a face presiuni în direcţia protejării drepturilor omului şi sprijinirii societăţii civile din China. 

Documentul menţionează şi munca forţată din provincia Xinjiang.  Comisiei Europene şi Serviciului de Acţiune Externă li se cere să pună rapid la dispoziţia companiilor un ghid în care să li se explice că riscă să profite de pe urma muncii forţate la care sunt supuşi uigurii. Companiilor trebuie să li se ofere totodată sprijin pentru identificarea unor surse alternative în lanţul de aprovizionare.

China a cerut Uniunii Europene să ratifice acordul de investiţii „cât mai repede posibil” şi să înceteze să se mai amestece în treburile sale interne

„Acordul de investiţii China-UE este un acord echilibrat, reciproc avantajos şi de pe urma căruia ambele părţi au de câştigat. Nu este un cadou pentru niciuna dintre părţi, ci este în interes reciproc”, a subliniat purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe.

El a mai spus că Beijingul îşi doreşte să dezvolte relaţia cu UE, dar nu va şovăi să-şi apere suveranitatea. „Sperăm că partea europeană va reflecta profund, va înceta să se mai amestece în treburile interne ale Chinei şi va consolida înţelegerea reciprocă prin dialog şi comunicare”, a mai spus purtătorul de cuvânt, citat de Politico. 

Mai multe pentru tine:
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile