Parlamentul European: Rusia trebuie să înceteze să se amestece în conflictele din Georgia, Republica Moldova şi Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rusia trebuie să înceteze să se amestece direct sau indirect în conflictele din Georgia, Republica Moldova şi Ucraina şi să nu mai interfereze cu aspiraţiile lor europene, afirmă Parlamentul European (PE) într-un raport privind progresele reformelor din aceste ţări, votat joi.

La un an după ratificarea Acordurilor de asociere şi de liber schimb aprofundat şi comprehensiv (AA/DCFTA) cu UE, eurodeputaţii subliniază reformele rămase pentru fiecare stat şi "iau act" de referendumul din 6 aprilie din Olanda privind acordul UE-Ucraina, informează un comunicat al PE.

În rezoluţia care salută progresele Georgiei, Moldovei şi Ucrainei pe "calea pentru o integrare politică şi economică mai mare cu Uniunea Europeană", deputaţii cer Rusiei să înceteze implicarea directă şi indirectă în conflictele din teritorii, inclusiv ocuparea Crimeei.

Ei subliniază că exporturile Georgiei către UE au crescut cu 15%, iar ale Moldovei cu 62% în primul an şi spun că aşteaptă creşteri similare în privinţa Ucrainei, precizând că sprijinul financiar al UE trebuie să fie combinat cu progrese concrete privind reformele.

Deputaţii sunt îngrijoraţi în privinţa independenţei puterii judecătoreşti şi a posibilelor ameninţări la adresa pluralismului presei în Georgia, amintind, de exemplu, un proces privind proprietatea asupra organizaţiei media "Rustavi 2". Ei sprijină ideea de a trimite o misiune de experţi UE pentru a supraveghea situaţia.

Ei critică, de asemenea, "criteriile confuze" pentru numirea procurorilor şi investigatorilor, precum şi "presiunea disproporţionată" asupra judecătorilor la Curtea Constituţională a Georgiei, presiune confirmată de Comisia de la Veneţia a Consiliului Europei.

Deputaţii europeni salută de asemenea noul guvern al Republicii Moldova, care preia mandatul după mai mult de un an de blocaj în "instabilitate politică sistemică". Ei deplâng furtul sumei de un miliard de euro din sistemul bancar moldovean şi cer ca vinovaţii să fie aduşi în justiţie.

Pe de altă parte, eurodeputaţii condamnă suspendarea acordului de liber schimb al Rusiei cu Ucraina chiar în momentul în care acordul de liber schimb între UE şi Ucraina intrase în vigoare. Ei deplâng "restricţiile comerciale severe" privind exporturile Ucrainei către Rusia şi exprimă îngrijorare privind blocajul economic şi financiar al Ucrainei, reiterând nevoia unei asistenţe financiare suplimentare din partea UE. Deputaţii cer statelor membre să evite construirea unor noi conducte de gaz din Rusia, care să ocolească Ucraina, cum ar fi Nord Stream II.

Parlamentarii europeni aşteaptă ca liderii Ucrainei să îşi respecte angajamentele de a lupta împotriva corupţiei "endemice", care rămâne cea mai mare provocare la adresa eforturilor de reformă.

Deputaţii "iau act" de referendumul din Olanda privind acordul dintre UE şi Ucraina şi "au încredere că decizia poporului olandez va fi luată pe baza meritelor acordului, recunoscând efectele concrete asupra UE şi Olandei în special".

Mai multe pentru tine:
Dezbatere aprinsă pe internet: O ducem mai bine ca acum 10 – 20 de ani?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat