Pădurea din Lituania ce adăpostește un coșmar nuclear sovietic
0La prima vedere, totul pare desprins dintr-o carte poștală: mesteceni înalți, pini baltici legănându-se în bătaia vântului și un drum care se pierde în verdele dens al vestului Lituaniei. La 50 de kilometri de țărmul Mării Baltice, în mijlocul Parcului Național Žemaitija, natura a acoperit, încet și sigur, ceea ce altădată era un secret militar păzit cu strășnicie: baza de rachete nucleare Plokštinė, o instalație subterană ridicată de Uniunea Sovietică în anii de fier ai Războiului Rece.
În prezent, ruinele acestei baze au fost transformate într-un muzeu – Cold War Museum – care atrage zeci de mii de vizitatori anual. În 2024, peste 35.000 de oameni din toate colțurile lumii au coborât în adâncurile pământului, pe urmele unei epoci în care apăsarea unui singur buton ar fi putut rescrie harta Europei, relatează CNN.
Rachete sub pădure
Patru cupole albe, ieșite parcă dintr-o distopie sovietică, se ivesc dintre copaci. Sub ele, silozurile adânci de 30 de metri, construite pentru rachetele R-12 Dvina cu rază medie de acțiune. În anii ’60, aici se păstrau focoase capabile să șteargă orașe întregi de pe fața Pământului. Zona era aleasă cu grijă: păduri dese, sate izolate, pământ ușor de săpat și un lac – Plateliai – perfect pentru sistemele de răcire.
Construcția a început în 1960, în deplin secret. Peste 10.000 de muncitori, aduși din toate colțurile Uniunii Sovietice, au lucrat la realizarea acestui complex subteran. Localnicii bănuiau că „ceva important” se petrece în pădure, dar nimeni nu întreba nimic. În URSS, întrebările incomode se plăteau scump.
Paznicul istoriei
Aušra Brazdeikytė, ghid local și născută într-un sat apropiat, își amintește cum soldații sovietici deveniseră parte din peisaj. „Erau peste tot, dar nu aveai voie să vorbești despre ce făceau. Era un tărâm al tăcerii,” spune ea. Azi, le povestește vizitatorilor despre viața în umbra bazei, despre accidentele tăinuite și despre cum, într-o zi, un soldat a căzut în silozul gol, după ce i s-a rupt centura de siguranță.
În 1978, americanii au descoperit baza prin satelit, dar era deja prea târziu. Sovieticii o dezafectaseră, în contextul acordurilor de dezarmare semnate cu SUA.
O liniște care apasă
Accesul se face printr-un tunel metalic, cu o ușă grea, sigilată ermetic. Un mesaj în rusă avertizează sec: „Vă rugăm să vă ștergeți pe picioare.” Aerul e rece și greu, pereții poartă urmele deceniilor de abandon, iar decorul e ca dintr-un muzeu al absurdului: busturi ale lui Lenin și Stalin, steaguri cu secera și ciocanul, manechine din silicon cu chipuri posomorâte, îmbrăcate în uniforme sovietice.
Vizitatorii trec prin coridoare slab luminate, intră în săli tematice dedicate propagandei și strategiilor nucleare ale Războiului Rece. Dar momentul cu adevărat tulburător vine atunci când ajungi în fața silozului principal: o deschidere imensă în pământ, o groapă tăcută în care, odinioară, era ținută o rachetă cu capacitate nucleară.
Un orășel-fantomă
La câțiva pași de silozuri se află ceea ce a mai rămas dintr-un oraș care n-a avut niciodată nume. Aici locuiau cei aproximativ 300 de soldați și ofițeri care deserveau baza. După închidere, clădirile administrative au fost transformate – într-un gest care sfidează logica – într-o tabără de vară pentru copii, numită „Žuvėdra” (Pescărușul). Astăzi, doar câteva hangare înierbate și acoperite de mușchi mai amintesc de acel trecut ambiguu.
Între cer și abis
Confruntarea dintre frumusețea naturală a regiunii și relicvele înfiorătoare ale unei epoci de confruntare globală e, poate, cea mai sinceră metaforă pentru Lituania de azi.
În afara bazei, Parcul Național Žemaitija e o bijuterie de peisaje: lacuri limpezi, trasee de bicicletă, păduri liniștite și sate vechi. În Plateliai, la doar 15 minute de mers cu mașina, turiștii pot vizita o biserică de lemn din secolul al XVIII-lea, un muzeu al carnavalului local și pot gusta faimoșii žemaičių blynai – clătite din cartofi umplute cu diverse tipuri de carne – sau clasicele cepelinai, găluște uriașe din cartofi.