O pictura găsită de un negustor de vechituri într-o pivniţă din Italia este un Picasso original. Valoarea uriașă a tabloului

0
Publicat:

Experţii italieni susţin că o pictură găsită de un negustor de vechituri în timp ce curăţa pivniţa unei case din Capri este un portret original al lui Pablo Picasso. Portretul prezintă semnătura distinctivă a celebrului artist.

Portretul Dorei Maar, muza lui Picasso Foto: Singulart

După ce a descoperit tabloul în 1962, Luigi Lo Rosso a luat pânza cu el acasă, la Pompei, unde a expus-o într-o ramă ieftină pe peretele sufrageriei în următoarele câteva decenii, potrivit The Guardian.

Portretul, despre care proprietarii cred acum că este o imagine distorsionată a Dorei Maar, fotografă şi pictoriţă franceză care a fost partenera şi muza lui Picasso, prezintă semnătura distinctivă a celebrului artist în colţul din stânga sus.

Lo Rosso a murit între timp, dar fiul său, Andrea, acum în vârstă de 60 de ani, a continuat să caute care este artistul din spatele tabloului.

În cele din urmă, familia a cerut sfatul unor echipe de experţi. După ani de investigaţii complexe, Cinzia Altieri, grafolog şi membră a comitetului ştiinţific al Fundaţiei Arcadia, care se ocupă de evaluarea, restaurarea şi atribuirea operelor de artă, a confirmat că semnătura de pe tablou, evaluat astăzi la 6 milioane de euro (5 milioane de lire sterline), este a lui Picasso.

După ce toate celelalte examinări ale picturii au fost făcute, mi s-a dat sarcina de a studia semnătura”, a declarat Altieri pentru The Guardian.

Am lucrat la ea luni, comparând-o cu unele dintre lucrările sale originale. Nu există nicio îndoială că semnătura este a lui. Nu a existat nicio dovadă care să sugereze că ar fi falsă”, mai consideră Cinzia Altieri.

Picasso a fost un vizitator frecvent al insulei Capri din sudul Italiei, iar pictura, care seamănă izbitor cu „Buste de femme (Dora Maar)" a lui Picasso, se crede că a fost realizată între 1930 şi 1936.

Picasso, care a murit în 1973, a realizat mai mult de 14.000 de lucrări, iar fundaţia primeşte zilnic sute de mesaje de la persoane care susţin că deţin un original.

„Buste de femme (Dora Maar)" a fost pictat în 1938. A fost cumpărat de un șeic saudit, fiind furat ulterior de pe iahtul acestuia în 1999, înainte de a fi găsit 20 de ani mai târziu.

Luca Marcante, preşedintele Fundaţiei Arcadia, crede că ar putea exista două versiuni ale lucrării. „Ambele ar putea fi un original. Probabil că sunt două portrete, nu exact la fel, ale aceluiaşi subiect pictat de Picasso în două momente diferite. Un lucru este sigur: cel găsit în Capri şi păstrat acum într-un seif din Milano este autentic", a declarat el pentru ziarul Il Giorno. Marcante va prezenta acum dovezile Fundaţiei Picasso.

Sunt curios să aflu ce vor spune”, a declarat Andrea Lo Rosso. „Am fost doar o familie normală, iar scopul a fost întotdeauna să stabilim adevărul. Nu suntem interesaţi să facem bani din asta”, a mai spus acesta.

Mai multe pentru tine:
Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România
Cristi Chivu vorbește cu sufletul: „Sunt român și sunt mândru!”. Napoli-Inter se joacă în această seară, de la 19.00
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Prințul renegat, un libidinos notoriu! Apela la angajații de la Palat să facă rost de femei și-și dorea ”blonde și balerine”
Exclusiv! Acasă la Chef Alexandru Sautner. Juratul "Chefi cu cuțite" ni le prezintă pe fetele care-l împlinesc ca soț și tată
Lupu Rednic ține cură de slăbire, la 56 de ani: „Grăsimea-i bună numai în tigaie!”. Secretul sănătății: un păhărel de horincă și untură de porc de Mangalița. Cât costă dieta?
Cine este Bogdan Boitor, noul iubit al Ilincăi Vandici. În ce oraș din România a dus-o pe vedetă în vacanță
Tânăra de 16 ani care a întors toate scaunele la „Vocea României” încă de la primele note. Smiley: „Eu nu am mai auzit niciodată așa ceva”
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Acuzată că poartă genți de lux, dar că nu-și ajută tatăl aflat la azil! Ion Cassian o apără pe Irina Columbeanu: „Nu-i duceți grija lui Irinel, are șifonierul plin cu...!”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv