O femeie şi un bărbat din regiunea Harkov, ani grei de închisoare pentru spionaj în favoarea Rusiei

0
Publicat:

Două persoane, o femeie şi un bărbat, din regiunea Harkov au fost condamnate la 11, respectiv 10 ani de închisoare după ce s-a dovedit că au trimis informaţii Rusiei privind sistemele de apărare şi locaţiile trupelor ucrainene.

Serviciile ruseşti primeau informaţii despre locul unde se află trupele ucrainene. Foto Pixabay

De la invazia Rusiei în Ucraina, în februarie 2022, sute de persoane au ajuns în spatele gratiilor pentru spionaj în favoarea uneia sau alteia dintre cele două tabere.

Potrivit unui comunicat al biroului procurorului general ucrainean, citat de Agerpres, unul dintre cele mai recente cazuri este cel al unei femei din regiunea Harkov, care a fost condamnată la 11 ani de închisoare pentru că a ajutat Rusia şi a sprijinit invazia rusă în Ucraina pe reţelele de socializare.

Concret, femeia, al cărei nume nu a fost făcut public, este acuzată că, între ianuarie şi aprilie 2024,  a transmis informaţii despre sistemele de apărare antiaeriene din regiune unui „jurnalist rus”.

De asemenea, un bărbat cu cetăţenie rusă care locuia tot în zona Harkov a primit o sentinţă de 10 ani de închisoare, el fiind acuzat că adunat şi a transmis către Rusia informaţii clasificate despre mişcările şi localizarea trupelor ucrainene.

Potrivit procurorilor ucraineni, bărbatul, care avea cetăţenie rusă şi era angajat al unei bănci locale, şi-a recunoscut vinovăţia în cadrul unei audieri, după ce a fost arestat în luna iulie 2024.

El ar fi filmat obiective militare în oraşul Harkov şi ar fi trimis imaginile unui contact online din serviciile secrete ruse pentru coordonarea atacurilor aeriene, potrivit surselor citate.

De asemenea, cetăţeanul rus a mai fost acuzat de achiziţionarea, transportarea şi stocarea ilegale a unui dispozitiv exploziv.

Vă reamintim că, recent, un jurnalist sub acoperire a reuşit să descopere că pe mai multe canale de Telegram pro-război armate de troli distribuie constant mesaje de recrutare a persoanelor vorbitoare de limba rusă nu doar din Ucaina, ci din întreaga Europă, care sunt instruite ce informaţii să obţină şi cum să le transmită mai departe.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Amenințări fantomatice: cum site-urile ruse alarmează populația despre invazia NATO: „Moartea României: distrugerea Bucureștiului este o reacție adecvată”