O femeie şi fiul ei din Germania, ucişi de câinele familiei, în propria locuinţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie imobilizată în scaunul cu rotile şi fiul ei în vârstă de 27 de ani au fost ucişi de câinele lor din rasa Staffordshire Bull Terrier, în propria locuinţă din oraşul german Hanovra.

Trupurile neînsufleţite au fost descoperite de fiica femeii. Când a ajuns în apartament, aceasta a văzut întâi cadavrul fratelui ei, printr-o fereastră, şi a chemat poliţia. 

La faţa locului au fost chemaţi pompierii, pentru a prinde câinele şi a permite intrarea poliţiştilor în apartament.

„Potrivit cercetărilor preliminare, femeia în vârstă de 52 de ani şi fiul ei de 27 de ani au fost ucişi de câine“, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei, citat de Daily Mail.

Fiica femeii a făcut descoperirea înfiorătoare FOTO Daily Mail 

Deocamdată anchetatorii nu ştiu cum s-a petrecut incidentul, dar ambele cadavre prezintă urme de muşcături. 

Întrebat dacă va fi eutanasiat câinele, un purtător de cuvânt al autorităţilor oraşului a spus că acesta aspect va fi stabilit în urma anchetei. 

Staffordshire Bull Terrier este clasificat ca rasă de luptă de multe autorităţi, iar în Saxonia Inferioară proprietarii acestei rase au nevoie de o licenţă specială pentru a achiziţiona acest câine, pentru a reduce atacurile. Astfel, înainte de a obţine un câine, proprietarii trebuie să promoveze un examen teoretic şi apoi unul practic, în cursul primului an în care deţin câinele. 

Mai multe pentru tine:
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate