Notele elevilor vor fi publicate pe internet

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Notele elevilor vor fi publicate pe internet

Noul an şcolar va începe în Italia cu o serie de reforme care au încins deja spiritele între profesori, sindicate, elevi, părinţi şi Ministerul Învăţământului.

Una dintre măsurile care au generat poate cele mai dure polemici se referă la reintroducerea învăţătorului unic la şcoala primară. Până în prezent, au predat câte trei învăţători la două clase, fiecare cu domeniile lui de specializare. Reduceri de personal sunt prevăzute şi pentru învăţământul superior, unde fondurile pentru cercetare au fost din nou diminuate.

Principalul iniţiator al reformelor este Mariastella Gelmini, ministrul Învăţământului din Italia. Ea şi-a atras antipatia majorităţii elevilor pentru încercările de a-i disciplina. Ministrul a introdus nota la purtare şi interdicţia de a intra la bacalaureat pentru elevii care obţin o medie mai mică de şase la purtare.

De asemenea, în această toamnă, se va mări numărul de şcoli ai căror profesori vor publica notele elevilor pe internet, precum şi al unităţilor care vor anunţa prin SMS părinţii în caz de absenţe ale copiilor.

Începând din acest an şcolar, editorii de manuale nu vor mai putea face schimbări într-o ediţie, decât o dată la cinci ani. Ana-Maria Baghiu (21 de ani), studentă la Comunicare şi Relaţii Internaţionale la Universitatea „La Sapienza” din Roma ne spune: „Pentru clasele primare cred că e bine ce face (Gelmini, n.r.) pentru că îi mai disciplinează pe ăia mici, acolo e debandadă. Pentru noi, faptul că se renunţă la cercetare e o idee proastă.” Potrivit datelor ministerului, în anul şcolar 2007–2008, în Italia, au fost înscrişi 92.634 de elevi români.

Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi