Ministrul francez al Economiei: E nevoie de un buget al zonei euro, complementar celui european

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul francez al Economiei şi Finanţelor Pierre Moscovici susţine că UE ar trebui să creeze un buget al zonei euro, care să fie complementar celui european. Declaraţiile oficialului vin în ziua în care urmează să demareze la Bruxelles un summit european dedicat bugetului Uniunii Europene.

„Am (...) convingerea că este necesar să creăm un buget comun al zonei euro", a declarat ministrul francez în timpul unui discurs susţinut în faţa studenţilor de Şcoala Superioară de de Comerţ din Paris (ESCP), unde a venit să explice politica economică a Franţei.

Moscovici spune că acest buget al zonei euro trebuie „să joace un rol mai important în faţa şocurilor economice" şi „să poată să joace un rol contraciclic", relatează AFP.

Oficialul francez a împărtăşit studenţilor şi cum ar funcţiona acest buget, subliniind că „ar urma să se sprijine pe resurse proprii" şi „ar putea să emită eurobonduri pentru finanţarea unor cheltuieli de bază, prioritare pentru zona euro".

Deşi bugetul zonei euro „va necesita timp", „este o perspectivă pe care ar trebui să o analizăm", a mai spus Moscovici.

Moscovici a evocat totodată posibilitatea unei "integrări bugetare" a Uniunii Europene (UE). „Franţa, în prezent, este susţinătoarea unei integrări mai puternice: o integrare bancară, o integrare financiară, de ce nu, o integrară bugetară, o integrare socială şi în final o Uniune politică", a continuat ministrul francez al Economiei.

Franţa şi Germania continuau să caute joi seara o poziţie comună cu privire la negocierile referitoare la bugetul european pentru perioada 2014-2020, a declarat pentru AFP un negociator.

Mai multe pentru tine:
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"