Video Ministrul britanic responsabil cu anticorupţia a demisionat din cauza unor suspiciuni de corupţie

0
0
Publicat:

Ministrul britanic pentru servicii financiare şi combaterea corupţiei, Tulip Saddiq, a demisionat marţi după mai multe săptămâni de întrebări despre legăturile financiare cu mătuşa sa, Sheikh Hasina, alungată anul trecut din funcţia de prim-ministru al Bangladeshului, potrivit Reuters.

Siddiq, 42 de ani, negase în mod repetat că ar fi comis ilegalităţi, iar prim-ministrul Keir Starmer a spus săptămâna trecută că are deplină încrederea în ea, scrie Agerpres, citând agentia amintită.

Este cea de-a doua a unui ministru din ultimele două luni și reprezintă o lovitură pentru Starmer, a cărui rată de aprobare este în scădere de când Partidul Laburist a câştigat alegerile generale în iulie.

„Susceptibilă să distragă atenţia de la activitatea guvernului"

Tulip Saddiq a primit portofoliul politicii în domeniul serviciilor financiare după alegeri, un post ce include şi responsabilitatea pentru măsuri împotriva spălării banilor.

Într-o scrisoare adresată lui Starmer, Siddiq a explicat că demisionează pentru că funcţia sa „este susceptibilă să distragă atenţia de la activitatea guvernului".

Într-o scrisoare publicată simultan, consilierul pentru etică al guvernului i-a spus lui Starmer, că, deşi Siddiq nu a încălcat codul ministerial de conduită, el consideră regretabil faptul că ea „nu a fost mai vigilentă în legătură cu potenţiale riscuri privind reputaţia" din asocierea strânsă a familiei sale cu Bangladesh.

În locul lui Tulip Siddiq, premierul Starmer a numit-o rapid pe Emma Reynolds, care era ministru al pensiilor.

Hasina, care a condus Bangladeshul începând din 2009, este anchetată în ţara sa sub suspiciune de corupţie şi spălare de bani. Atât ea, cât şi partidul său neagă orice încălcări ale legii.

Siddiq a fost menţionată în decembrie în cadrul anchetei care trebuie să stabilească dacă familia sa a fost implicată în sifonarea de fonduri din proiecte de infrastructură în Bangladesh.

Tulip Saddiq. FOTO captură video Youtube The London Standard

„Presupuse nereguli financiare de miliarde de dolari”

Comisia anticorupţie vorbeşte despre presupuse nereguli financiare de miliarde de dolari în atribuirea unui contract de 12,65 miliarde de dolari pentru o centrală nucleară, spunând că este posibil ca Hasina şi Siddiz să fi beneficiat.

Tulip Siddiq a locuit într-o proprietate din nordul Londrei donată familiei în 2009 de către Moin Ghani, un avocat din Bangladesh care a reprezentat guvernul Hasina, după cum arată documente din registrul imobiliar.

Ea a achiziţionat o altă proprietate în Londra în 2004, fără a plăti pentru aceasta, de la un dezvoltator cu legături cu Liga Awami, partidul lui Hasina, a scris Financial Times recent.

Hasina a fugit din Bangladesh după ce guvernul său a fost răsturnat în urma unor săptămâni de proteste.

Plecarea lui Siddiq din guvern urmează demisiei ministrului transporturilor, Louise Haigh, spre finalul anului trecut. Haigh a recunoscut că a comis un delict minor înainte de a face parte din guvern, în legătură cu un telefon mobil pe care l-a raportat în mod greşit ca fiindu-i furat.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare