Ministrul britanic al Apărării: Nu toată lumea va ieşi din Afganistan. E puţin probabil ca ţările vestice să prelungească termenul de retragere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto AFP

Ben Wallace, ministrul britanic al Apărării, a declarat marţi că este puţin probabil ca ţările vestice să prelungească termenul de retragere a trupelor din Afganistan, deşi cele mai multe doresc acest lucru.

„Am scos 2.000 de oameni în ultimele 24 de ore şi 10.000, începând din aprilie”, a declarat Ben Wallace pentru BBC. „Ne concentrăm să scoatem cât mai mulţi oameni. Dar dimensiunea provocării înseamnă că nu toată lumea va ieşi. Facem o prioritizare nemiloasă a oamenilor”.

Wallace a reiterat că este dorită o prelungire a termenului limită pentru retragere, 31 august. „Cei care au votul principal sunt SUA şi talibanii. Talibanii pot face ca lucrurile să fie incredibil de dificile. Va fi o discuţie între guvernul american şi talibani”.

„Dacă America ia decizia de a nu dori să extindă, atunci vom pleca până pe 31 august”.

Mii de oameni care caută să plece din Afganistan se află de zile bune în şi în apropierea aeroportului din capitala Kabul.

Cel puţin 20 au fost ucişi în urma focurilor de armă sau în busculade, în ultimele opt zile. Luni, în total, au fost evacuaţi din Afganistan mai mult de 10.000 de oameni.

Evacuările sunt derulate pe „picior de război”, forţele străine încercând să respecte deadline-ul agreat cu talibanii, a declarat pentru Reuters un diplomat NATO. Acesta a mai spus că mii de oameni s-au întors în casele lor după ce au aflat că situaţia în afara capitalei este „relativ calmă”.

Este puţin probabil ca ţările occidentale să prelungească termenul de retragere pentru a permite cetăţenilor lor şi afganilor mai mult timp să evacueze Afganistanul, a declarat Wallace pentru Sky News.

Trupele americane care controlează aeroportul din Kabul, cu sprijinul a 900 de soldaţi britanici, trebuie să plece din ţară până la finalul lunii. Aeroportul din capitală este singurul din ţară care operează zboruri în prezent.

Washingtonul este presat de aliaţi să obţină o amânare a termenului limită. Luni, un purtător de cuvânt al talibanilor a spus că gruparea nu va prelungi termenul limită de 31 august pentru actuala misiune de evacuare.

Data de 31 august este un punct fără întoarcere, a afirmat Muhammad Suhail Shaheen. El a amintit că preşedintele Biden a spus că trupele vor pleca până atunci şi extinderea acestui termen înseamnă extinderea ocupaţiei Afganistanului.

El a avertizat că vor exista consecinţe dacă acest lucru se schimbă.

Muhammad Suhail Shaheen a declarat pentru BBC: „Forţele străine ar trebui să se retragă în termenul limită pe care l-au anunţat înainte. Altfel, este o încălcare evidentă”.

El a adăugat că reacţia talibanilor la o astfel de acţiune va fi la latitudinea conducerii grupării.

Marea Britanie găzduieşte un summit virtual G7 marţi, începând cu ora României 16:30, iar liderii vor face un bilanţ al evacuării şi vor discuta strategia pentru următoarele zile şi problema recunoaşterii unui guvern taliban. Ţările implicate sunt: SUA, Marea Britanie, Canada, Franţa, Germania, Italia şi Japonia.

Data de 31 august a fost stabilită într-un acord cu talibanii, înainte ca gruparea islamistă să recâştige controlul complet asupra ţării.

Un oficial a declarat pentru Reuters că preşedintele Biden va decide în următoarele 24 de ore dacă va extinde prezenţa trupelor americane în Afaganistan.

SUA au evacuat şi înlesnit evacuarea pentru aproximativ 48.000 de oameni, începând cu 14 august, a transmis Casa Albă.

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește