Miniştrii britanici s-au pregătit în secret de moartea reginei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miniştrii britanici au desfăşurat în premieră o simulare a zilelor care vor urma decesului reginei Elisabeta a II-a, ajunsă la 92 de ani, dezvăluie de The Times.

Sub numele de cod „Castle Dove“, miniştrii britanici s-au reunit în secret joia trecută pentru a-şi simula atribuţiile în cazul morţii reginei Elisabeta a II-a, aflată pe tron de 66 de ani. Este pentru prima oară când miniştrii britanici participă la un astfel de exerciţiu, notează The Times, care dezvăluie informaţia.

Exerciţiul a fost coordonat de adjunctul premierului Theresa May.

Scenariul prevede zece zile de doliu, cu convocarea celor 600 de membri ai Consiliului Privat al Majestăţii Sale pentru aprobarea noului rege, depunerea trupului neînsufleţit pentru cinci zile în Westminster Hall şi transportarea sicriului prin Scoţia şi Ţara Galilor, în scopul de a „reaminti apartenenţa de neclintit la regat“, scrie The Times.

Potrivit sursei citate, această simulare este condiţionată de vârsta reginei şi nu are nicio legătură cu starea ei de sănătătate.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend