Mii de oameni au demonstrat pentru legalizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex în Irlanda de Nord

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO AFP

Mii de persoane au demonstrat sâmbătă după-amiază pe străzile din Belfast, pentru a cere guvernanţilor nord-irlandezi să se alăture deciziei de legalizarea a căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, care este deja în vigoare în Marea Britanie. În Irlanda de Nord, legalizarea căsătoriilor homosexuale a fost blocată de unioniştii de la DUP, care sprijină Guvernul May, scrie Reuters.

Partidul Unionist Democrat (DUP) se numără printre cele mai social conservatoare formaţiuni politice din Europa şi a blocat în repetate rânduri legalizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, deşi sondajele de opinie demonstrează că alegătorii susţin o asemenea acţiune în Irlanda de Nord.

”Este absolut ridicol că noi suntem trataţi diferit faţă de toţi ceilalţi de pe insule. Dinozaurii de la DUP neagă egalitatea şi drepturile omului”, a declarat o locuitoare din Belfast.

Mii de persoane au demonstrat sub drapele ale comunităţii LGBT şi în spatele unor bannere cu mesajul: ”Iubirea este un Drept al Omului”.

De asemenea, acest marş are loc la doar două zile după ce parlamentarii germani au votat în favoarea legalizării căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, în ciuda opoziţiei personale a Angelei Merkel.

Republica Irlanda este una dintre cele mai conservatoare ţări europene din punct de vedere social, iar femeile nu au acces la avort din cauza opoziţiei Bisericii Catolice de la Dublin. Însă, alegătorii au votat covârşitor în urmă cu doi ani pentru legalizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex în Irlanda.

Politicile sociale ale unioniştilor nord-irlandezi au ajuns în atenţia publică după ce conservatorii au semnat un acord bazat pe ”încredere şi livrare de voturi” cu DUP, pentru a menţine la putere Guvernul May.

Irlanda de Nord are unele dintre cele mai restrictive legi anti-avort din Europa.

DUP se opune vehement uşurării accesului la avort pentru femeile nord-irlandeze, care nu pot recurge la întrerupere de sarcină nici măcar în caz de viol sau incest. De asemenea, unioniştii nord-irlandezi au blocat prin veto legalizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, pentru a ”proteja” comunităţiile religioase din Irlanda de Nord.

Însă, un politician unionist şi-a exprimat îndoiala că DUP va avea puterea să blocheze în continuare prin veto o asemenea decizie, având în vedere rezultatele proaste înregistrate în alegerile regionale din martie, care nu au fost testate până în acest moment de către susţinătorii LGBT, pentru că DUP şi Sinn Fein nu au reuşit să ajungă la un acord de co-guvernare la Stormont.

Sinn Fein încearcă să obţină un acord pentru legalizarea căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex, ca parte a negocierilor cu DUP.

”Vedem paralele cu situaţia de acum 25 de ani şi cu sectarismul, care ne făcea să credem că prostestanţii şi catolicii sunt din specii diferite. Am parcurs un drum lung de atunci şi de asta ar trebui să avem egalitate în mariaj”, a declarat pastorul Charles Kenny, care a luat parte la demonstraţia din Belfast.

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată