Mărturii din taberele de filtrare ruse de lângă Mariupol: „Sunt ca nişte ghetouri. Ruşii împart oamenii în grupuri”

Jurnaliştii BBC au stat de vorbă cu locuitori ce au reuşit să plece din Mariupolul aflat în prezent aproape în totalitate sub control rus. În condiţiile în care coridoarele umanitare au funcţionat cu greu, fiind expuse atacurilor ruse, puţini locuitori au avut şansa să se evacueze folosind autobuzele puse la dispoziţie de autorităţi.

Un cuplu care a reuşit să ajungă în siguranţă în Liov după ce a trecut printr-una din taberele de filtrare improvizate de lângă Mariupol descrie condiţii înfiorătoare ale „unei adevărate tabere de concentrare”.

Oleksandr şi Olena au fost duşi într-un sat de lângă Mariupol în clădirea unei şcoli pe care ruşii au transformat-o într-un centru de refugiaţi. Aici au fost aduşi locuitorii din Mariupol care încercau să plece din oraş folosind rutele de evacuare deschise de autorităţi.

Cei care au trecut prin procedurile de verificare şi selecţie povestesc că au fost trataţi ca nişte deţinuţi într-o închisoare. Forţele de securitate ruse le-au luat amprentele, i-au fotografiat din toate unghiurile şi i-au supus unui interogatoriu amănunţit.

Oleksandr, 49 de ani, spune că le-au fost scotocite telefoanele - ruşii au examinat fotografiile, istoricul de apeluri şi contactele, fiind interesaţi de eventuale  legături cu jurnaliştii sau oficiali guvernamentali şi militari.

„Dacă ei suspectau că cineva este un nazist ucrainean, îl duceau la Doneţk pentru interogare aprofundată sau pentru a fi ucis. Era o situaţie extrem de primejdioasă şi riscantă. La orice minimă îndoială, rezistenţă riscai să fi dus într-o mică privinţă pentru interogatorii şi tortură. Toţi cei de acolo se temeau să nu fie duşi la Doneţk”, a spus  Oleksandr.

După a fost verificat în amănunt, cuplul a fost pus pe lista de evacuare. Chinul lor însă nu s-a sfârşit.

Olena povesteşte că evacuarile erau puţine şi toţi cei de acolo trebuiau să aştepte dormind pe podele, fără saltele sau pături. Exista o singură toaletă cu o singură chiuvetă pentru mii de oameni. Aceştia au început în curând să se îmbolnăvească.

„Mirosea îngrozitor”, spune Olena, explicând că nu aveau cu ce să se spele sau facă curăţenie - produsele de igienă existente s-au epuizat într-o singură zi.

Cuplul a primit permisiunea de a se urca în cel de-al 148-lea autobuz de evacuare. După o săptămână însă, abia plecaseră 20 de autobuze din centrul lor de refugiaţi. În schimb, erau semnificativ mai multe autobuze pregătite să-i transporte în Rusia. Forţele ruse au încercat să suie oameni cu forţa în autobuze având destinaţii din estul Rusiei.

În cele din urmă, Olena şi Oleksandr  s-au văzut nevoiţi să caute mijloace proprii de plecare.

„Nu aveam de ales - riscam fie să fim deportaţi cu forţa în Rusia, fie să ne punem încrederea în aceşti şoferi privaţi”, spune Olena.

Primarul Mariupolului, Vadim Boicenko a confirmat: „multe autobuze destinate evacuării civililor merg mai degrabă în Rusia decât în Ucraina. De la începutul războiului, ruşii nu au permis căi de evacuare pentru civili. S-au dat ordine militare directe să fie ucişi civili”.

Cuplul ucrainean a fost condus de un şofer mai întâi în oraşul ocupat Berdiansk „peste câmpuri, drumuri neasfaltate, poteci înguste” pentru a evita punctele de inspecţie pentru că nu aveau documentele necesare pentru a trece de ele.

Au căutat apoi trei zile pentru a găsi pe cineva care să rişte să-i ducă la Zaporojia de unde au reuşit apoi să ia un tren spre Liov.

„Nu ai şanse să ieşi din taberele de filtrare decât cu ajutorul acestor şoferi privaţi, ceea ce comportă riscuri. Din fericire, sunt şi oameni de treabă printre ei”, spune Oleksandr.

Un alt cuplu care a reuşit să plece din Mariupol, Valentina şi soţul ei Evghenii, a descris condiţiile precare în care au supravieţuit în oraşul asediat - conserve, cartofi din grădină şi apă din boiler.

Procedurile de filtrare au mers repede în cazul lor, din pricina vârstei dar şi a stării lor de sănătate, spune Valentina, 58 de ani. Lucrurile au stau altfel pentru cei tineri care au avut mai multe de îndurat.

„Taberele de filtrare sunt ca nişte ghetouri. Ruşii împart oamenii în grupuri. Cei pe care îi suspectează de conexiuni cu armata ucraineană, forţele de apărare teritorială, jurnalişti, funcţionari din guvern se află într-o situaţie foarte periculoasă. Aceşti oameni sunt duşi la Doneţk în închisori, unde sunt torturaţi”.

Mariupolul, devenit simbolul rezistenţei ucrainene, după ce a fost redus la moloz, este acum un oraş rupt de lume iar informaţiile cu ce petrece acolo sunt dificil de confirmat independent.