Interviu Marine Le Pen: Uniunea Europeană şi SUA poartă un război rece împotriva lui Putin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ascensiunea politică a lui Marine Le Pen, liderul formaţiunii Frontul Naţional a intrat de curând într-o nouă etapă. Cunoscută pentru viziunile sale eurosceptice, mai ales din cauza politicilor anti-imigraţie, Marine Le Pen îşi consolidează tot mai mult poziţia în partidul său pregătindu-se, după cum afirmă chiar ea, pentru alegerile prezidenţiale franceze din 2017.

Săptămâna trecută, Marine Le Pen a fost realeasă în unanimitate preşedintele Frontului Naţional, acesta fiind al doilea mandat din cariera ei. 

Întrebată de jurnaliştii Euronews ce părere are asupra faptului că sondajele de opinie o clasează cu un scor mai mare decât actuala opoziţia franceză, Marine Le Pen afirmă că se pregăteşte pentru valul de nemulţumire electorală, care, speră ea, o va propulsa ca favorită în viitoarele alegeri prezidenţiale.

"Obiectivul fiecărui membru din Frontul Naţional este să câştigăm împreună puterea şi să o folosim ulterior pentru a ne impune politicile. Nu ne interesează puterea ca scop în sine, ci ca să schimbam lucrurile din ţara noastră", spune Marine Le Pen.

Euronews: Când v-aţi început cariera ca avocat, aţi apărat unii cetăţeni străini care nu aveau nicio locuinţă. Aţi luptat pentru ei, putem spune, ca să rămână în Franţa? Unde este acea Marine Le Pen?

Marine Le Pen: Este încă aici. Ceea ce trebuie înţeles este că imigraţia, ca proces, devastează în prezent statul francez. Nu avem ceva împotriva imigranţilor, a persoanelor, ci a liderilor politici care le permit să vină.

Euronews: Realistic vorbind, ce puteţi să faceţi împotriva acelor persoane fără documente care sunt deja aici, în Franţa?

Marine Le Pen: Pot merge înapoi în ţările lor. Sunt aici ca să salvez pielea poporului francez. Pot înţelege ce înseamnă suferinţa, dar în această problemă trebuie să abordăm cu maximum de seriozitate cauzele. (...) Aţi văzut cu siguranţă tineri care vin să lucreze în Europa, asta deoarece au fost făcuţi să creadă că aici este un fel de Eldorado. Şi ei, ca şi francezii, sunt nişte victime ale minciunilor legate de imigraţie. 

Euronews: Împărtăşiţi aceeaşi ideologie cu Vladimir Putin?

Marine Le Pen: Împărtăşesc cel puţin o parte din viziunea sa economică, însă asta nu de ieri, de azi. Frontul Naţional salută orice ţară care reuşeşte să îşi dezvolte o economie "patriotică".

Euronews: Aţi afirmat odată că aveţi o admiraţie pentru liderul rus.

Marine Le Pen: Da, îl admir pentru că se păstrează calm în momente tensionate. Există în prezent un război rece care se poartă împotriva lui de către Uniunea Europeană, la cererea Statelor Unite. Îl admir pentru că a reuşit să restabilească mândria unui popor umilit şi persecutat timp de 70 de ani.

Euronews: În încheiere, puteţi să îi descrieţi într-un cuvânt pe următorii lideri: François Hollande - "Nu atât de moale pe cât pare"; Angela Merkel - "Doamna de fier"; Jean Claude Juncker - "Un ipocrit sfânt"; Barack Obama - "O dezamăgire".

Mai multe pentru tine:
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”