Marea Britanie. Un grup din Partidul Conservator încearcă înlăturarea din funcţia de premier a Theresei May

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul britanic Theresa May

Fostul preşedinte al Partidului Conservator, Grant Shapps, a afirmat vineri că aproximativ 30 de parlamentari britanici sprijină ideea înlocuirii premierului Theresa May, iar printre aceştia se află atât susţinători, cât şi opozanţi ai ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Shapps, care a prezidat partidul între 2012 şi 2015, a declarat că aproximativ 30 de deputaţi conservatori doresc schimbarea Theresei May, inclusiv cinci foşti miniştri ai cabinetului. El a precizat că nu este clar dacă există suficient sprijin pentru această mutare.

Pe de altă parte, ministrul britanic al mediului, Michael Gove, şi-a exprimat speranţa că Theresa May va continua să deţină funcţia de prim-ministru al Marii Britanii.  Şi ministrul britanic de Interne, Amber Rudd, şi-a reiterat sprijinul pentru May.

Pentru a declanşa o contestare formală a conducerii, 48 parlamentari conservatori trebuie să semneze un document în acest sens, care ar fi trimis aşa-zisei Comisii 1922.

Grant Shapps este de părere că Theresa May ar trebui să convoace alegeri pentru conducerea partidului, după rezultatele slabe din alegeri şi eşecul de a uni Cabinetul în jurul său.

''Theresa are calităţi pentru a fi prim-ministru, ea este un excelent premier, sper că ea va continua în funcţia de prim-ministru şi în anii următori'', a declarat Gove pentru BBC.

 Premierul britanic Theresa May a vorbit vineri despre ''leadership-ul său calm'' şi a dat asigurări încă o dată că guvernul pe care-l conduce o susţine, intervenţia sa fiind un răspuns adresat unui grup de 30 de deputaţi din propriul partid care vor ca ea să demisioneze, relatează AFP.

Încercarea premierului Theresa May de a-şi spori popularitatea aflată în declin a suferit un eşec miercuri, când discursul său din cadrul Congresului Partidului Conservator a fost întrerupt în repetate rânduri de accese de tuse, de un farsor şi chiar de litere ale sloganului afişat pe tribună care cădeau.

Un actor britanic, Simon Brodkin, cunoscut pentru farsele sale, a mai tulburat alocuţiuni ale unor personalităţi, precum Donald Trump şi fostul preşedinte al FIFA, Sepp Blatter. În timp ce Theresa May se adresa delegaţilor conservatori, Brodkin a înaintat spre ea şi i-a înmânat un formular P45, documentul furnizat de obicei unui salariat când acesta demisionează. 

Mai multe pentru tine:
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată