Marea Britanie: Scannere electronice pe aeroportul Heathrow

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aşa vor arăta scannerele din aerportul londonez

Autorităţile britanice vor introduce utilizarea scanerelor corporale pe aeroportul londonez Heathrow în aproximativ trei săptămâni, a anunţat ministrul de interne Alan Johnson, prezentând marţi în parlament noile măsuri adoptate pentru întărirea controalelor de securitate pe aeroporturi, în urma atentatului eşuat la 25 decembrie împotriva unui zbor Amsterdam-Detroit, transmite AFP.

Scanerele corporale vor fi introduse, progresiv, pe scară mai largă, a mai spus ministrul, precizând că va cere ca toate aeroporturile britanice să fie dotate, până la sfârşitul anului, cu echipamente pentru detectarea urmelor de explozibili.

El a mai declarat că personalul de pe aeroporturi urmează deja cursuri de studiere a comportamentului, pentru a fi capabil să repereze pasagerii potenţial periculoşi.

Pe viitor, un număr mai mare de pasageri vor fi supuşi percheziţiilor corporale, mai multe bagaje acceptate în cabină vor fi cercetate, iar supravegherea video a pasagerilor în tranzit va fi întărită, a mai anunţat ministrul.

Alan Johnson a confirmat că generalizarea scanerelor corporale va fi însoţită de elaborarea unui cod deontologic pentru personalul aeroporturilor, care va ţine cont de criticile potrivit cărora utilizarea acestor aparate ar putea conduce la voyeurism, la infracţiuni de pornografie infantilă sau la folosiri abuzive ale imaginilor.

Potrivit Ministerului Transporturilor, persoanele care vor manevra aparatele nu vor vedea pasagerii scanaţi, astfel încât imaginile vor fi anonime şi imediat şterse.

Mai multe asociaţii de apărare a drepturilor omului au exprimat temeri că aceste imagini, mai ales cele ale copiilor şi celebrităţilor, ar putea fi postate pe internet. Asociaţia Action On Rights For Children (ARCH) a avertizat că utilizarea scanerelor încalcă legea privind protecţia copilului, adoptată în 1978, iar ONG-ul Liberty a atras atenţia asupra a ceea ce consideră a fi o 'dezbrăcare electronică' a pasagerilor.

Presa a reamintit că introducerea experimentală, pentru un an, a unui scaner corporal pe aeroportul din Manchester a fost posibilă numai după exceptarea pasagerilor cu vârste sub 18 ani.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent