Manifestaţie la Budapesta în favoarea UE şi împotriva premierului Viktor Orban

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proteste la Budapesta FOTO EPA

Câteva mii de persoane au manifestat duminică seara la Budapesta în semn de susţinere faţă de Uniunea Europeană (UE) şi împotriva premierului ungar Viktor Orban, criticat de UE din cauza nerespectării unor libertăţi, relatează AFP.

O mulţime colorată de aproximativ 3.000 de persoane s-a adunat pe malul Dunării şi a ascultat discursuri ale unor ONg-uri centrate pe trei teme: protecţia presei libere, protecţia ONG-urilor şi protecţia Universităţii din Europa Centrală (CEU) finanţată de miliardarul american de origine ungară George Soros.

Soros a devenit oaia neagră a şefului Guvernului ungar, din cauza valorilor liberale pe care le promovează prin organizaţiile pe care le finanţează în Europa.

La finalul discursurilor, mulţimea a pornit în marş către sediul Parlamentului, la câţiva kilometri distanţă, escortată de maşini de poliţie şi alte vehicule aparţinând protestatarilor care difuzau muzică şi sloganuri vizând regimul Orban.

”Democraţie!”, ”Libertate pentru Ungaria!”, ”Libertate pentru universităţi!” au scandat manifestanţii. Multe steaguri erau vizibile în mulţimea eterogenă, dar şi numeroase afişe care ironizau sau denigrau declaraţii ale lui Orban împotriva lui Soros.

Altă manifestaţie a avut loc sâmbătă la Felcsut, la 40 de kilometri vest de Budapesta, în fieful lui Orban, cu scopul de a le atrage atenţia ungurilor asupra corupţiei care a devenit, în opinia organizatorilor, curentă în ţară.

Manifestaţia a fost lansată de către deputaţi din opoziţie şi partidul parodic MKKP (Partidul câinelui cu două cozi), care ironizează în mod deschis campania mediatică a Guvernului ungar împotriva UE.

Parlamentul European (PE)  s-a pronunţat miercuri în favoarea declanşării unei proceduri de sancţionare a ţării, o premieră în UE, apreciind că situaţia actuală din Ungaria prezintă ”un risc clar de încălcare gravă” a valorilor fundamentale ale UE.

Această rezoluţie urmează unei proceduri de infringement iniţiate la sfârşitul lui aprilie împotriva legii adoptate de către Parlamentul ungar cu privire la universităţi străine, percepută ca vizând CEU, fondată de Soros. Este vorba despre o iniţiativă care provoacă temeri la Bruxelles cu privire la o derivă autoritaristă a Guvernului lui Viktor Orbam, aflat la putere din 2010.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!