Manifestaţie de amploare la Bruxelles în favoarea independenţei Cataloniei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zeci de mii de persoane au manifestat la Bruxelles pentru independenţa Cataloniei Foto: EPA

Aproximativ 45.000 de persoane au manifestat joi în cartierul european al Bruxelles-ului în favoarea independenţei Cataloniei, a anunţat poliţia din capitala Belgiei pe contul său de Twitter.

Demonstraţia a avut loc ca urmare a apelului lansat de două asociaţii catalane care susţin independenţa regiunii spaniole, transmite AFP, preluată de dhnet.be.

Înainte de manifestaţie, organizatorii anunţaseră că se aşteaptă la circa 20.000 de participanţi.

„Am venit să ne susţinem preşedintele, care a trebuit să fugă pentru că risca închisoarea în Spania (...), şi pentru a cere Europei să se trezească şi să vadă că în Spania nu este democraţie“, a declarat pentru AFP Montserrat Mante, o pensionară în vârstă de 73 de ani, venită de la Badalona, nu departe de Barcelona, notează News.ro.

Mulţi manifestanţi agitau pancarte cu mesajul „Wake Up Europe!“ (Europa, trezeşte-te), iar alte sloganuri luau atitudine faţă de lideri UE.

„Democraţia? O apărărm când ne e nouă bine“, se putea citi pe un portret al preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, căruia separatiştii catalani îi reproşează că a luat partea Madridului, care a preluat controlul asupra regiunii şi a destituit Guvernul regional care a organizat un referendum de autodeterminare pe 1 octombrie, declarat însă ilegal de Curtea Constituţională a Spaniei.

Între timp, în Catalonia a început campania electorală în vederea alegerilor regionale anticipate, declanşate ca urmare a crizei izbucnite după referendumul din 1 octombrie.

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie