Macron îi spune lui Putin că aşteaptă o „clarificare” în cazul Navalnîi: Este o „tentativă de omor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele francez Emmanuel Macron a discutat luni cu omologul său rus Vladimir Putin despre cazul Navalnîi şi a cerut „să se facă lumină pe deplin şi imediat” cu privire la această „tentativă de omor prin otrăvire”, relatează AFP.

„O clarificare este necesară din partea Rusiei, în cadrul unei anchete credibile şi transparente”, i-a cerut şeful statului francez omologului său rus.

„Franţa împărtăşeşte, pe baza propriilor sale analize, concluziile mai multora dintre partenerii săi europeni cu privire la fapte de otrăvire cu un agent neurotoxic Noviciok”, i-a spus Macron lui Putin.

Într-un comunicat, Kremlinul respinge afirmaţiile lui Macron, apreciindu-le „nepotrivite”.

Un laborator din Franţa şi un altul din Suedia au confirmat rezultatul testelor făcute de Germania precum că opozantul rus a fost otrăvit cu Noviciok, a anunţat luni Guvernul german.

„Trei laboratoare au prezentat în mod independent proba că un agent neurotoxic din gama Noviciok este cauza otrăvirii”, a rezumat luni purtătorul de cuvânt al Guvernului german, Steffen Seibert.

Această otravă a fost folosită deja împotriva fostului agent dublu rus Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia, în 2018, în Anglia.

Considerat o armă chimică, Noviciok se prezintă cel mai adesea sub formă de pudră fină, susceptibilă să pătrundă în porii pielii sau în căile respiratorii.

Folosirea Noviciok „constituie o gravă încălcare a Convenţiei privind interzicerea armamentului chimic”, a subliniat Berlinul.

De partea rusă, poliţia a anunţat vineri că vrea să-l interogheze pe Aleksei Navalnîi, aflat în prezent într-un spital din Germania.

Autorităţile ruse resping din start varianta otrăvirii, susţinând că analizele efectuate în timpul spitalizării opozantului la Omsk, în Siberia, înainte de a fi transferat în Germania, nu au scos la iveală urme de substanţe toxice în organismul opozantului lui Putin.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"