Legea anticorupţie adoptată de Parlamentul Bulgariei, respinsă de către preşedintele Rumen Radev

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, a respins, marţi, legea anticorupţie adoptată de Parlament în luna decembrie, precizând că aceasta nu ar permite investigarea eficientă a reţelelor de corupţie, scrie Reuters. În 1 ianuarie, Bulgaria, cea mai săracă membră a Uniunii Europene, criticată din cauza ineficienţei sale în faţa corupţiei endemice, a preluat preşedinţia Consiliului UE.

"Cred că legea adoptată nu numai că nu creează un temei juridic adecvat pentru combaterea corupţiei, ci chiar va face dificilă combaterea acesteia", a declarat Rumen Radev, care a câştigat alegerile prezidenţiale în noiembrie 2016.

Legea anticorupţie a fost adoptată de Parlamentul Bulgariei în 20 decembrie şi prevede crearea unei instituţii unice de luptă împotriva corupţie, a cărei conducere va fi numită de către Parlamentul bulgar, lucru care ar putea să-i afecteze obiectivitatea, nota Reuters.

Legea prevede că pot fi investigaţi preşedintele ţării, premierul şi parlamentarii, precum şi consilierii municipali, directorii de spitale şi şefii vămilor din Bulgaria.

“Această lege corespunde cu dorinţele cetăţenilor bulgari şi Comisiei Europene”, declara Tsvetan Tsvetanov, preşedintele grupului parlamentar al partidului de guvernământ GERB.

Însă, au existat mai mulţi analişti care consideră că noua lege nu va permite investigarea eficientă a reţelelor de corupţie.

Preşedintle Radev susţinea că această instituţie, care va avea rolul de a investiga persoanele cu funcţii importante în stat, ar putea să nu fie independentă şi să fie chiar folosită de cei aflaţi la putere pentru a-şi persecuta opozanţii politici.

“Instrumentele implementate de noua lege sunt ineficiente. Ele nu reprezintă o lovitură asupra celor care hrănesc corupţia şi pot fi folosite ca o armă împotriva oamenilor care incomodează“, declara preşedintele bulgar.

Comisia Europeană a criticat în repetate rânduri Bulgaria pentru faptul că autorităţile nu reuşesc să-i ancheteze şi să-i condamne pe oficialii corupţi şi că nu şi-a revizuit legile justiţiei, considerate neconforme cu legislaţia europeană.

În 1 ianuarie, Bulgaria, cea mai săracă membră a Uniunii Europene, criticată din cauza ineficienţei sale în faţa corupţiei endemice, a preluat preşedinţia Consiliului UE.

Mai multe pentru tine:
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG