La şcoală printre străini

0
Publicat:
Ultima actualizare:

75.600 de elevi români din Spania au început ieri cursurile alături de colegii lor spanioli Mulţi dintre elevii români, pe lângă emoţiile inerente primei zile de şcoală, le-au avut

75.600 de elevi români din Spania au început ieri cursurile alături de colegii lor spanioli

Mulţi dintre elevii români, pe lângă emoţiile inerente primei zile de şcoală, le-au avut şi pe cele legate de faptul că trebuie să se integreze printre spanioli.

Alessia Gabriela Cornea are aproape patru ani şi a intrat în acest an la cursurile şcolii pregătitoare San Lucas, din Villanueva del Pardillo (Madrid).

Toţi copiii cu vârstele cuprinse între trei şi şase ani trec obligatoriu prin această fază pregătitoare înainte de a începe cursurile ciclului primar.

Se acomodează greu

"La început nu cred că o să îi placă, pentru că se acomodează mai greu", susţine mama sa, Mihaela Cornea (30 de ani), în drumul spre şcoală. Ea este convinsă că după perioada de acomodare, Alessiei îi va plăcea la şcoală. "Este fascinată de dans şi desen", susţine mămica.

Cu scâncete şi rugăminţi către mama sa, Alessia, mare admiratoare a artistei române Cleopatra Stratan, o vedetă cam de vârsta ei, a ajuns la şcoală. Era speriată. Nu cunoştea pe nimeni şi aproape toţi copiii plângeau. Profesoara spaniolă a surprins-o şi a asemuit-o imediat cu cântăreaţa ei preferată, Cleopatra Stratan.

În primele zile, Alessia va sta la şcoală doar câte o oră. Orarul va creşte treptat, urmând ca din octombrie să fie de şapte ore, dintre care două sunt alocate mesei. După încheierea cursurilor, va fi înscrisă la diverse activităţi de recreere, programul zilnic al fetei întinzându-se până la 10 ore. Prima oră s-a încheiat cu bine. "Îmi place la şcoală. Sunt mulţi copii cu care mă joc", spune micuţa, după care îi promite mamei sale că a doua zi nu va mai plânge.

Din clasa a III-a într-a V-a

Pentru Mălina Daniela Buhnilă, prima zi de şcoală într-o instituţie de învăţământ catalan a reprezentat un salt de două clase. Fetiţa a absolvit clasa a III-a în România, iar la şcoala Pau Delclos din Tarragona, unde îşi va continua studiile începând cu acest an şcolar, este în clasa a V-a.

Chiar dacă colegii sunt mai mari decât Mălina, românca este încrezătoare în forţele proprii şi nu se lasă intimidată.

"Cel mai greu este că materiile se fac în altă limbă, catalană, dar mă voi obişnui. Îmi lipsesc colegii şi prietenii din România. Noua mea colegă de bancă e din Columbia şi ne-am înţeles bine în prima zi", dezvăluie şcolăriţa. Dănuţ Dara (7 ani) din Hunedoara este unul dintre cei trei boboci români de la colegiul "Andres Manjon" din Zaragoza.

"Am mai plâns că nu mă înteleg cu copiii, dar se joacă cu mine, am chiar şi doi prieteni. Încă nu ştiu dacă îmi place sau nu în Spania, dar la şcoală sunt copii şi e bine", îşi povesteşte acesta impresiile. Din fericire, la "Andres Manjon" va avea alături şi alţi copii români mai mari.

Bani suplimentari pentru sport

David Tănase (12 ani) din Târgovişte este de trei ani elev la colegiul "Andres Manjon" din Zaragoza şi începe de anul acesta cursuri suplimentare de fotbal şi atletism.

"De anul acesta, pe lângă cheltuiala obişnuită de 150 de euro, haine şi rechizite conform programei, voi plăti cu 70 de euro mai mult orele de sport pentru un program de atletism şi fotbal şi alţi 30 de euro pentru cursuri de limba engleză. Fiul meu este un mare admirator al fotbaliştilor spanioli, dar învaţă cu plăcere limba engleză", explică mama lui David, Aurelia Tănase. (Carmen Kulcsar)

Încă nu ştiu dacă îmi place sau nu în Spania, dar la şcoală sunt copii şi e bine
Dănuţ Dara, 7 ani, elev în Spania

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui