La presiunea lui Berlusconi, guvernul italian elimină impozitul imobiliar pentru reşedinţele principale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul italian Enrico Letta FOTO Reuters

Guvernul italian a aprobat eliminarea impozitului imobiliar pe reşedinţa principală, reintrodus de guvernul tehnocrat condus Mario Monti, făcându-i astfel pe plac fostului premier Silvio Berlusconi, care ameninţa cu retragerea sprijinului pentru actualul guvern de la Roma.

Măsura anunţată de premierul Enrico Letta pare să readucă calmul în interiorul coaliţiei guvernamentale, formată din principalul partid de dreapta, condus de Berlusconi, şi principala formaţiune de stânga.

„Taxarea reşedinţei principale, a terenurilor agricole şi a construcţiilor rurale, adică impozitul municipal unic (IMU), a fost eliminat. Începând cu 2014, nu va mai exista IMU”, a anunţat Letta, la finalul şedinţei de guvern de săptămâna aceasta.

În timpul campaniei electorale din iarnă, pentru alegerile parlamentare, Berlusconi a promis eliminarea acestui impozit şi chiar rambursarea sumelor plătite de italieni în anul 2012.

De asemenea, contribuabilii italieni nu vor mai fi nevoiţi să facă plata ultimelor două tranşe programate în 2013, ceea ce ar aduce la bugetul de stat 4 miliarde de euro.

Mai multe pentru tine:
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!