Jean-Claude Juncker i-a transmis lui Boris Johnson că Acordul Brexit nu va fi renegociat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uniunea Europeană nu va renegocia Acordul Brexit elaborat cu Marea Britanie, i-a transmis, joi seară, Jean-Claude Juncker, preşedintele în funcţie al Comisiei Europene, lui Boris Johnson, noul premier britanic, în timp ce negociatorul UE, Michel Barnier, a catalogat "inacceptabilă" poziţia Londrei.

"Preşedintele Jean-Claude Juncker şi premierul Boris Johnson au discutat prin telefon. Preşedintele Juncker l-a felicitat pe premierul Johnson pentru numire şi a reafirmat angajamentul de a colabora în cel mai bun mod posibil. Preşedintele Juncker l-a ascultat pe premierul Boris Johnson, dar a reiterat poziţia UE că Acordul Brexit este cel mai bun şi singurul posibil - fiind în conformitate cu liniile trasate de Consiliul European", a comunicat Comisia Europeană.

"De asemenea, preşedintele Juncker a subliniat că reprezentanţii Comisiei Europene rămân la dispoziţia Marii Britanii pentru adăugarea unor elemente în Declaraţia politică, în conformitate cu ceea ce au stabilit cei 27 de lideri UE la reuniunea din aprilie, şi pentru a analiza orice idei formulate de Marea Britanie, cu condiţia de a fi compatibile cu Acordul Brexit", a precizat Comisia Europeană.

La rândul său, Michel Barnier, negociatorul Comisiei Europene pe tema Brexit, a catalogat drept "inacceptabilă" atitudinea "combativă" a lui Boris Johnson. "Premierul Johnson a afirmat că un eventual acord trebuie să elimine garanţiile privind frontiera. Sigur că acest lucru este inacceptabil şi nu este în cadrul mandatului Consiliului European", a declarat Michel Barnier, denunţând "discursul mai degrabă combativ" al liderului britanic.

Boris Johnson a declarat joi că termenii Acordului Brexit negociat de Guvernul Theresa May cu Bruxellesul sunt "inacceptabili". "Acordul de retragere din UE a fost respins de trei ori. Termenii săi sunt inacceptabili pentru Parlamentul acestei ţări. Sper că şi Uniunea Europeană va fi la fel de disponibilă şi că îşi va revizui actualul refuz de a modifica Acordul Brexit. Dacă nu se va întâmpla acest lucru, noi oricum vom părăsi Uniunea Europeană, fără niciun acord", a declarat Boris Johnson.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO