Italia începe în ianuarie vaccinarea populaţiei, în pavilioane de forma unei flori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Italia intenţionează să înfiinţeze pavilioane sub formă de primulă, o floare considerată un simbol al primăverii, pentru vaccinarea populaţiei împotriva noului coronavirus, în cadrul unei campanii care va începe luna viitoare, relatează Reuters.

Sâmbătă, Italia a devenit ţara europeană cu cel mai mare număr de morţi din cauza Covid-19, depăşind Marea Britanie.

Duminică, Domenico Arcuri, comisarul special pentru urgenţa Covid-19, a confirmat că Italia speră să înceapă vaccinarea angajaţilor din sectorul medical şi cel al asistenţei sociale, precum şi a persoanelor din căminele pentru bătrâni, cu 1,8 milioane de doze, de la jumătatea lunii ianuarie.

Înainte de asta, ţările europene vor alege o zi pentru debutul simbolic al campaniilor de vaccinare de pe continent, a declarat Arcuri într-o conferinţă de presă.

În Italia vor exista aproximativ 300 de centre de distribuţie, iar numărul lor va creşte la 1.500 la momentul de vârf al campaniei de vaccinare.

”Am putea construi câteva chioşcuri la începutul campaniei, dar aceste structuri vor fi pentru momentul în care italienii vor fi vaccinaţi”, a spus Arcuri.

Guvernul italian este încrezător că majoritatea italienilor vor fi vaccinaţi până în septembrie.

Pavilioanele în formă de primulă au fost proiectate de arhitectul Stefano Boeri, care a spus că echipa sa a ales această floare, care anunţă venirea primăverii, ca simbol al campaniei, al cărei slogan este ”Italia renaşte cu o floare”.

Un total de 64.036 de oameni au murit în Italia din cauza Covid-19, faţă de 64.026 în Marea Britanie, potrivit datelor aferente zilei de sâmbătă.

Boeri, renumit pentru proiectarea zgârie-norului Pădurea Verticală din Milano, a spus că pavilioanele vor fi alimentate cu energie solară şi construite din materiale reciclabile, cum ar fi cherestea şi textile.

Acestea vor putea fi demontate şi montate din nou într-o altă locaţie.

Boeri nu a pretins niciun ban pentru proiectul său, iar Arcuri a spus că şi alţi profesionişti şi alte firme se implică, oferind servicii şi materiale gratuite, care vor reduce costul iniţiativei.

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG