Inundaţii şi alunecări de teren în sudul Germaniei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Inundaţii la Hirschhorn, în apropiere de Heidelberg Foto: EPA

Ploile abundente şi zăpada topită au provocat inundaţii şi alunecări de teren în sudul Germaniei, iar autorităţile avertizează că pericolul nu a trecut, întrucât precipitaţiile vor continua şi în zilele următoare.

Potrivit dpa international, aproximativ 100 de persoane au fost evacuate preventiv dintr-o zonă a oraşului St Blasien, din zona Munţilor Pădurea Neagră, înaintea vremii nefavorabile anunţate pentru noaptea trecută.

Totuşi, cele mai multe dintre acestea au putut să se întoarcă în locuinţele lor pe perioada nopţii şi nicio persoană nu a fost rănită, a precizat poliţia din Freiburg.

În alte părţi ale landului Baden-Württemberg (sud-vest), poliţia a trebuit să se ocupe de drumurile inundate.

Şi în landul Bavaria (sud-est) râurile au ieşit din matcă, inundând subsoluri şi garaje, a precizat poliţia din oraşul Kempten.

Traficul naval a fost oprit pe râul Moselle şi în unele zone ale râului Neckar, nefiind exclus ca în zilele următoare să fie luate măsuri similare şi pe Rin.

Inundaţii au fost semnalate şi în mai multe zone ale landului Renania-Palatinat.

Potrivit meteorologilor, ploile vor continua în zilele următoare, astfel că se aşteaptă ca nivelurile apelor să crească. 

Mai multe pentru tine:
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică