Insula Zakynthos, mutată de cutremur

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Plaja Navagio de pe insula Zakynthos FOTO 123 RF

Insula grecească Zakynthos s-a deplasat cu cel puţin trei centimetri spre sud-vest, în urma unui cutremur cu magnitudinea de 6,4 produs vineri, cu epicentrul în largul Mării Mediterane, care a provocat panică în rândul rezidenţilor şi turiştilor.

Noua poziţie a insulei a fost remarcată de cercetători dupa ce au analizat imaginile radar surprinse de sateliţii Agenţiei Spaţiale Europene, potrivit Greekreporter.com. Oamenii de ştiinţă încearcă să determine dacă seismul a cauzat şi alte deplasări în regiunea învecinată. 

Cutremurul de săptămâna trecută s-a produs în largul Greciei, la 35 kilometri sud-vest de satul Lithakia, în insula turistică Zakynthos, din Marea Ionică. 

Reţeaua electrică a fost parţial afectată, iar alunecările de teren au provocat pagube, a relatat presa locală. De asemenea, pe o faleză de-a lungului portului din Zakynthos au apărut fisuri, iar o mănăstire de pe mica insulă Strofadi a fost de asemenea afectată.

„Ne-am urcat în maşină cu copiii. Oamenii sunt speriaţi. Se pot vedea crăpături în pereţii caselor", a declarat un localnic de pe insulă. 

Epicentrul cutremurului s-a situat la o adâncime de 16 kilometri şi a fost simţit în Grecia, Malta, Albania, în sudul Italiei şi de-a lungul coastei de vest a Turciei. Multă lume a fost trezită din somn de zguduitura cutremurului produs vineri la ora 2 dimineaţa şi a fugit în stradă, sau în parcuri. 

Marea Ionică este o regiune afectată frecvent de cutremure. În 1953, un cutremur major cu magnitudinea de 7,2 pe scara Richter a provocat moartea a aproximativ 500 de persoane şi distrugerea mai multor oraşe din insulele Kefalonia şi Zakynthos. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil