Germania şi Franţa vor ca OMS să primească mai mulţi bani şi mai multă putere, în cadrul măsurilor de reformă ale organizaţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sediul OMS FOTO Arhivă

Germania şi Franţa vor ca Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) să primească mai mulţi bani şi mai multă putere, în cadrul măsurilor de reformă ale organizaţiei, după ce pandemia de Covid-19 a scos în evidenţă lacunele financiare şi legale ale agenţiei ONU, potrivit unui document intern obţinut de Reuters.

Reformele propuse ar putea fi discutate la OMS la jumătatea lunii septembrie, au declarat pentru Reuters trei oficiali familiarizaţi cu discuţiile, într-un ritm rapid care ar confirma îngrijorările tot mai mari ale celor două puteri europene cu privire la organizaţie, pe care o consideră ca fiind supusă influenţelor externe într-un mod excesiv.

Într-un document comun difuzat printre diplomaţi implicaţi în negocierile de reformă, Berlinul şi Parisul afirmă că mandatul OMS, care include prevenirea epidemiilor în întreaga lume şi susţinerea guvernelor în combaterea acestora, nu este susţinut de resurse financiare şi puteri legale suficiente., ”A devenit clar, nu numai în timpul pandemiei actuale, că OMS nu are capacitatea suficientă de a îndeplini acest mandat”, se arată în documentul văzut de Reuters.

Un diplomat occidental la Geneva a declarat, referindu-se la contribuţiile statelor membre bazate pe PIB: ”Punctul cheie este neconcordanţa dintre mandatul OMS şi finanţare. Este foarte pro-OMS, ar trebui să aibă mai mulţi bani şi (ei solicită) creşterea contribuţiilor evaluate. "

Franţa şi Germania caută să obţină un consens „de la Washington şi până la Beijing” în jurul acestui document, a spus o sursă apropiată discuţiilor.

Această iniţiativă arată interesul intens al celor două ţări pentru o revizuire care vizează consolidarea OMS, în pofida faptului că discuţiile pe această problemă cu Statele Unite, în cadrul G7, s-au prăbuşit în august, din cauza opiniilor diferite despre reformă.

Planul de reformă franco-german este axat pe consolidarea OMS, în parte pentru a împuternici organizaţia să fie mai critică faţă de statele membre care nu respectă regulile globale privind transparenţa în raportarea problemelor de sănătate şi boli.

Un oficial al guvernului german, solicitat să comenteze documentul, a spus: ”Germania împreună cu alţii doresc o reformă, negocierile sunt în curs pe diferite niveluri.”

Ministerul sănătăţii francez nu a fost disponibil pentru comentarii.

O purtătoare de cuvânt a OMS nu a putut furniza informaţii.

Documentul de şapte pagini enumeră 10 reforme menite să sporească puterile legale şi finanţarea OMS.

”Bugetul general al OMS, cu aproximativ  5 miliarde de dolari pe doi ani, este egal cu finanţarea unui spital subregional mai mare”, a declarat documentul comun, care solicită finanţări mai mari şi mai fiabile.

Doar o cincime din bugetul agenţiei provine din plăţile statelor membre fără condiţii. Restul este obţinut prin ”contribuţii voluntare pe termen scurt, imprevizibile şi în mare parte foarte specifice”, arată documentul, într-o aparentă trimitere la rolul finanţatorilor filantropi individuali precum Fundaţia Bill & Melinda Gates.

Este necesar un buget mai puternic, în special pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă, afirmă documentul, pentru a evita ca OMS să atragă fonduri în mijlocul unor epidemii, ceea ce i-ar putea reduce şi mai mult independenţa.

Experţii OMS ar trebui să fie capabili să ”investigheze şi să evalueze (potenţial) epidemiile cât mai devreme posibil”, se arată în document.

OMS ar trebui, de asemenea, să fie supusă unei supravegheri mai stricte în situaţii de urgenţă, pentru a evalua rapid operaţiunile acesteia, potrivit documentului, care propune crearea unui grup de experţi naţionali care ar putea monitoriza crizele.

Pentru a asigura că reformele propuse sunt monitorizate adecvat, documentul recomandă crearea unui grup de experţi în acest scop, similar cu cel care evaluează în prezent gestionarea pandemiei.

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!