Generaţia TikTok a mafiei italiene îşi etalează viaţa de lux pe reţelele de socializare şi provoacă conflicte între clanurile rivale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Crescenzo Marino, fiul unui şef din Camorra Foto Captură Video / TikTok

Generaţia TikTok a mafiei italiene îşi etalează stilul de viaţă luxos pe reţelele de socializare şi astfel provoacă conflicte în clanuri.

Gangsterii din Napoli folosesc platforma de socializare pentru a posta videoclipuri în care conduc maşini scumpe, petrec în cluburi populare şi cumpără şi beau sticle scumpe de şampanie.

Crescenzo Marino, fiul unui şef din Camorra, cea mai veche şi mai mare organizaţie criminală din Italia, are peste 43.000 de urmăritori şi aproape 900.000 de aprecieri, potrivit Daily Mail.

Contul său de TikTok prezintă stilul de viaţă luxos, el purtând haine şi accesorii ale unor designeri celebri, conducând prin Paris un Ferrari şi întâlnind cântăreţi renumiţi.

Clanurile Camorra folosesc, de asemenea, platforma pentru a scoate la iveală conflictele dintre membrii unor clanuri şi a face noi alianţe. Camorra are cei mai tineri membri ai mafiilor din Italia, iar aceştia iubesc TikTok pentru că are mai puţine reguli decât alte platforme, astfel că pot posta şi un conţinut mai violent.

În urma uciderii unui bărbat care avea legături cu clanul Carillo-Perfetto, un mesaj pe TikTok a avertizat poliţia: „Vă acordăm o săptămână să-i arestaţi sau vom abate iadul asupra lor”.

Marcello Ravveduto, profesor de istorie modernă la Universitatea din Salerno şi expert în comunicarea mafiei, a declarat pentru The Times: „Pentru prima dată, aceşti gangsteri au găsit o modalitate directă de a vorbi despre vieţile lor. Este nevoie acum de o mai bună muncă în echipă între poliţie şi TikTok pentru a supraveghea mai bine aceşti oameni”.

Anul trecut, unul dintre cei mai temuţi şefi mafioţi din Italia, care a condus Camorra dintr-o celulă de închisoare pentru cea mai mare parte a vieţii, a murit. Raffaele „Profesorul” Cutolo, în vârstă de 79 de ani, a fost găsit mort pe un pat de închisoare din Parma, după ce şi-a petrecut 42 de ani din viaţă după gratii.

El a controlat o grupare de 10.000 de bărbaţi care au făcut contrabandă cu cocaină. El a fost tatăl unui copil prin inseminare artificială şi a inspirat, de asemenea, un film din 1986, cu Ben Gazzara,  în timp ce ispăşea mai multe condamnări pe viaţă.

Acesta a stat la masă cu politicieni de remume când i s-a cerut să negocieze eliberarea preşedintelui Campaniei, Ciro Cirillo, care a fost răpit de Brigăzile Roşii, gherilele comuniste, în 1981.

În 1964, Cutolo, în vârstă de 22 de ani, a fost condamnat la închisoare pentru uciderea unui bărbat care a încercat să o agreseze pe sora lui.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort