Franţa vrea să rezolve problema certificatelor de virginitate prin legea împotriva „separatismului“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul francez pregăteşte o lege împotriva „separatismului”, iar printre prevederile sale urmează să figureze şi penalizarea doctorilor care eliberează certificate de virginitate. Subiectul a provocat însă o vie dezbatere în sînul copului medical care nu este în totalitatea sa de acord cu viziunea guvernului.

Opinia publică franceză descoperă de fapt, cu oarecare stupoare că această fixaţie pe condiţia de virginitate nu este specifică doar unor ţări musulmane, cum ar fi Marocul, şi că se extinde în Franţa. Numeroşi responsabili politici francezi consideră că practica certificatelor de virginitate nu este compatibilă cu ideea republicană de egalitate între bărbaţi şi femei. După vasta campanie dusă în Franţa împotriva exciziunii (sau mutilarea genitală a femeilor) acum este momentul să combatem şi certificatele de virginitate, arată unii membri ai executivului.  

Discuţia în jurul acestui subiect pune de fapt în lumină existenţa unor presiuni religioase, comunitare şi de familie: pentru a se putea căsători multe fete din familiile de cultură musulmană trebuie să demonstreze cu un certificat parafat de o autoritate medicală că sunt virgine, noteaă RFI.  În 2003 Consiliul naţional al ordinului medicilor din Franţa a recomandat ca acest tip de exigenţă să fie refuzat, fiind o violare a respectului personalităţii şi a intimităţii tinerilor femei.

Cotidianul Le Monde publică însă şi opinii ale unor cadre medicale care afirmă că simbolul virginităţii rămîne încă puternic, şi că a nu elibera astfel de certificate poate duce uneori la distrugerea unor vieţi. Un cadru medical declară, de exemplu, că primeşte rar astfel de cereri, cam de două ori pe an, însă de două ori pe lună primeşte cereri de reparare a himenului.

O politică represivă în privinţa certificatelor de virginitate riscă să fie contrapoductivă, spun deci unele voci, care cer mai degrabă o campanie de informare, educare şi demolare a prejudecăţilor legate de virginitate. Le Monde o citează pe secretara generală a Consiliului naţional al moaşelor care spune:  „un certificat de virginitate este o inepţie anatomică, dar în acelaşi timp, a nu furniza un astfel de document poate pune unele femei în pericol”.

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Mihai Trăistariu o face praf pe Andreea Bălan după ce aceasta a ajuns în juriul Eurovision! „Nu ar trece nici de preselecții dacă ar concura!”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile