Franţa are Gardă Naţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Forţat de atacurile teroriste, Francois Hollande (în imagine) a reînfiinţat Garda Naţională după 145 de ani FOTO latribune.fr

Garda Naţională franceză anunţată în vară de către preşedintele François Hollande, în urma atacului de la Nisa, a fost înfiinţată vineri, odată cu publicarea legii în Monitorul Oficial, relatează AFP.

Garda Naţională „concurează, în cazul în care se recurge la forţa armelor, la apărarea patriei şi la securitatea populaţiei şi a teritoriului“, se arată în primul articol al legii.

Ea este „asigurată de voluntari care servesc, în baza unui contract de angajament, în cadrul rezervei operaţionale a forţelor armate şi formaţiunilor care le sunt ataşate şi în cadrul rezervei civile a poliţiei naţionale“.

Comitetul ei director este prezidat în comun de către miniştrii Apărării şi de Interne.

Palatul Élysée a dezvăluit în această vară că are obiectivul să fie mobilizaţi 9.250 de rezervişti zilnic, la orizontul lui 2018, şi ca în Gardă să se înscrie 85.000 de persoane.

În prezent, rezerviştii operaţionali din cadrul poliţiei, jandarmeriei şi forţelor armate reprezintă o pepinieră de 63.000 de persoane, dintre care 5.500 sunt mobilizate zilnic de la atentatul de la Nisa, din 14 iulie.

Voluntarii trebuie să aibă vârsta de cel puţin 17 ani şi să se angajeze pe o perioadă de unul până la cinci ani, cu posibilitatea de a-şi prelungi angajamentul.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică