FOTO VIDEO Protestele continuă pentru a doua noapte la Belfast

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un ofiţer de poliţie a fost lovit în plin de un cocktail molotov aruncat de un protestatar, iar un fotograf a fost lovit în faţă cu o cărămidă. FOTO: Reuters

Autorităţile britanice au mobilizat alte câteva sute de poliţişti din întreaga ţară la Belfast, unde au izbucnit confruntări violente între protestanţi şi catolici. Peste 40 de ofiţeri de poliţie au fost răniţi.

Un ofiţer de poliţie a fost lovit în plin de un cocktail molotov aruncat de un protestatar, iar un fotograf a fost lovit în faţă cu o cărămidă în zona Woodvale, una dintre cele mai afectate de manifestaţiile violente izbucnite vineri seară la Belfast. 

Protestatarii au aruncat cu sticle, pietre, cărămizi, cocktailuri molotov şi fumigene în poliţiştii care i-au împiedicat să pătrundă în cartierul catolic Ardoyne, pe care-l vizau. 

Violenţele au izbucnit în timpul paradei anuale organizate pe 12 iulie - cea mai importantă zi pentru protestanţii din Ulster, care sărbătoresc la această dată Revoluţia Glorioasă şi victoria regelui protestant William de Orange asupra regelui catolic James al II-lea.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, cel puţin 30 poliţişti au fost răniţi în timpul confruntărilor, iar un parlamentar lovit la cap a fost dus de urgenţă la spital după o noapte de confruntări la Belfast. 

Foto

Şeful poliţiei din Irlanda de Nord a cerut ajutorul forţelor britanice, care au trimis încă 400 de poliţişti în Belfast pentru a stabiliza situaţia după ce sâmbătă Ordinul Orange a lansat un apel către loialişti pentru a ieşi şi în această noapte pe străzi, cu intenţia declarată de a ataca districtul Ardoyne.

Decizia irlandezilor de a solicita întăriri de la autorităţile britanice este una fără precedent. Au existat însă ocazii în care au fost mobilizaţi militari britanici, însă autorităţile irlandeze nu vor să mai repete această stragie ca parte a eforturilor de a reduce operaţiunile militare din Irlanda de Nord. 

Aceasta după ce britanicii au trimis întăriri încă de vineri, aşteptându-se la eventualele incidente violente. În total, peste 1.000 de poliţişti britanici au fost mobilizaţi în Belfast pentru a ajuta forţele locale. Numărul foarte ridicat evidenţiază conflictele adânci dintre protestanţii şi catolicii din regiune. 

Ordinul Orange este cel care organizează anual parada de 12 iulie. Violenţele au izbucnit în momentul în care poliştii au încercat să redirecţioneze parada de pe ruta ei tradiţională, astfel încât aceasta să ocolească districtul catolic Ardoyne, aflat în nordul oraşului, pentru a evita eventuale confruntări. Parada Ordinului Orange durează de dimineaţa până seara şi trece atât la dus, cât şi la întors, pe Crumlin Road, strada care trece chiar pe lângă districtul Ardoyne. 

Comisia pentru Parade, autoritatea care reglementează astfel de evenimente în Irlanda de Nord, a decis că ea poate urma ruta tradiţională pentru dus, în timpul dimineţii, dar că seara trebuie să urmeze un alt curs care nu include Crumlin Road, astfel că organizatorii şi participanţii ştiau din timp că nu au primit permisiunea de a defila pe traseul tradiţional. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort