FOTO Premieră în Franţa: o hotărâre antiburkini a fost invalidată. Cum sunt criticate şi ironizate deciziile de interzicere a costumului de baie islamic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Femeie în burkini FOTO AFP

Consiliul de Stat a invalidat vineri hotărârea antiburkini din Villeneuve-Loubet, în contextul în care interzicerea costumului de baie islamic pe plajele mai multor localităţi din Franţa a stârnit critici şi proteste în alte ţări.

Hotărârea privind interzicerea burkini în Villeneuve-Loubet, o localitate din departamentul Alpes-Maritimes (sud-est), a fost invalidată, potrivit unui anunţ făcut la finalul reuniunii de vineri a Consiliului de Stat al Franţei, relatează AFP şi The Associated Press, citate de news.ro.

Avocaţi de la două asociaţii pentru apărarea drepturilor omului au contestat legalitatea interdicţiei la cea mai înaltă instanţă administrativă a Franţei, argumentând că încalcă libertăţile fundamentale şi că primarii respectivi şi-au depăşit atribuţiile spunându-le femeilor ce să poarte pe plajă.

La rândul lor, primarii au evocat îngrijorări cu privire la ordinea publică, în urma atacurilor jihadiste comise în Franţa.

Această decizie urmează să constituie un precedent pentru toate celelalte 30 de localităţi franceze care au interzis burkini pe plajele lor, notează AP.

Potrivit avocatului Patrice Spinosi, decizia Consiliului va crea un precedent, iar ceilalţi primari vor fi nevoiţi să se conformeze.

Manifestaţie pro-burkini FOTO RT

El a adăugat că femeile care au plătit deja amenzi antiburkini pot declanşa proceduri împotriva lor, în baza acestei decizii.

Însă primarul din Sisco, o comună în nordul Corsicăi, a declarat vineri că nu va retrage interzicerea purtării burkini, în pofida hotărârii celei mai înainte instanţe administrative franceze.

Ange-Pierre Vivoni a interzis purtarea burkini în urma unei încăierări, pe 13 august, pe o plajă din localitatea sa.

„Aici tensiunile sunt foarte, foarte puternice şi nu voi retrage“ hotărârea antiburkini, a declarat el pentru BFMTV.

Interzicerea burkini pe plajele mai multor localităţi din Franţa a provocat un val de indignare în întreaga lume, exprimată fie prin critici, fie prin proteste, fie prin mesaje ironice.

O internaută, Irene Adler, s-a întrebat pe contul său de Twitter dacă şi călugăriţele îmbrăcate în haine specifice urmează să fie dezbrăcate de autorităţile franceze.

Călugariţe pe plajă

Doi motorkini au ţinut la rândul lor să-şi arate solidaritatea cu femeile musulmane vizate de hotărârile antiburkini.

Motorkini FOTO Twitter Yasmin Khan

În schimb, desenatorul Stephff caută răspunsuri asupra libertăţii omului în Franţa.

FOTO Twitter stephffart

În două mari capitale europene - Berlin şi Londra -, peste o sută de femei au participat joi la manifestaţii proburkini.

La Berlin, aproximativ 60 de femei au făcut apel la toleranţă şi la respectarea tuturor religiilor.

„Islamofobia nu înseamnă libertate“, au atras atenţia de asemenea aproximativ 50 de femei reunite în faţa Ambasadei Franţei din Londra.

Manifestaţie proburkini la Londra FOTO The Independent

Această luare de poziţie este susţinută şi de primarul Londrei Sadiq Khan.

„Nimeni nu trebuie să le spune femeilor ce să poarte şi ce să nu poarte“, a declarat el joi, la Paris.

Interdicţiile aplicate burkini „sunt ridicole“, a apreciat Fariah Syed, una dintre organizatoarele acţiunii de la Londra.

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cristina Teleanu și-a luat o țeapă de zile mari la piață. Produsul banal cu care sunt păcăliți mulți români
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune